Jurnaliștii bulgari anunță că Thomas Neubert este așteptat cu brațele deschise la CSKA Sofia, formația care a fost preluată de curând de un alt german, Markus Gisdol. Cel din urmă insistă pentru venirea lui Neubert în Bulgaria, la clubul pentru care a mai activat între 2016 și 2019.
Deși s-a vorbit despre o posibilă plecare de la FCSB în ultimele săptămâni, Thomas Neubert a rămas alături de gruparea roș-albastră și după ce a fost instalat în funcția de antrenor principal Laurențiu Reghecampf.
Cu toate acestea, mai multe publicații din Bulgaria anunță că CSKA Sofia a început deja negocierile cu Thomas Neubert privind condițiile în care acesta s-ar întoarce la echipa din țara vecină. Noul antrenor al bulgarilor, Markus Gisdol, a fost cel care l-a indicat pe Thomas Neubert și, totodată, cel care insistă pentru cooptarea sa în staff. Neubert cunoaște foarte bine clubul din Sofia. Germanul a lucrat la CSKA între 2016 și martie 2019 și a făcut parte, printre altele, din staff-ul lui Edward Iordănescu.
Contactat de reporterii FANATIK, Thomas Neubert s-a arătat surprins de informație și a negat orice legătură cu formația bulgară. În plus a dat asigurări că nu are de gând să plece de la fosta campioană a României: „Rămân 100% la FCSB!”.
Thomas Neubert este unul dintre cei mai cunoscuți preparatori fizici străini care au lucrat în fotbalul românesc. Germanul și-a început cariera la Kaiserslautern, în 2009, iar ulterior a activat în România la Gloria Bistrița, Concordia Chiajna și FCSB. Numele său este strâns legat de Laurențiu Reghecampf, alături de care a colaborat în mai multe rânduri.
Așadar, conform spuselor sale, nu există niciun sâmbure de adevăr în informația apărută și rostogolită în presa de la sud de Dunăre. Neubert este decis să rămână la FCSB, unde are prilejul de a lucra din nou alături de Laurențiu Reghecampf.