Barcelona nu se va putea lupta pentru trofeul Champions League. Formația pregătită de Xavi a pierdut în penultima etapă a grupelor Champions League cu 0-3 în fața lui Bayern Munchen, însă șansele la calificare erau istorie încă dinaintea partidei cu nemții. „Catalanii” au făcut o partidă extrem de slabă, fără să aibă vreun șut pe spațiul porții.
Mateu Alemany a oferit prima reacție după ce Barcelona a părăsit Champions League. Directorul sportiv al Barcelonei a vorbit după meciul la finalul căruia șansele clubului blaugrana la calificare au fost spulberate, Inter – Viktoria Plzen, scor 4-0.
Mateu Alemany a mărturisit că greșelile de arbitraj din meciurile cu Inter au făcut ca Barcelona să nu prindă un loc în optimile Champions League. Pe de altă parte, oficialul spaniol este convins că Barcelona nu trebuia să piardă la Munchen.
„Știam încă de dinainte de meci că va fi foarte complicat. Era normal ca Inter să câștige, nu am fost surprinși. La Munchen am demonstrat că putem să ne batem, am fost superiori pentru 60 de minute, iar acea înfrângere de la Milano a dus la acest deznodământ din grupă”, au fost cuvintele directorului sportiv al Barcelonei, conform As.com.
Mateu Alemany a amintit de meciurile cu Inter, controversate din punct de vedere al arbitrajului. Mateu Alemany consideră că „greșelile centralului” de la Milano au influențat parcursul Barcelonei în Liga Campionilor.
„Totul s-a întors împotriva noastră în Champions League. Am petrecut mult timp pentru a analiza ce s-a întâmplat. Ce anume?
La Munchen nu meritam să pierdem, iar la Milano a fost o manieră de arbitraj de neînțeles. Nu înțeleg de ce un arbitru de acest nivel nu poate vedea acel penalty. Chiar nu are sens”, a mai spus Mateu Alemany.
Barcelona se află pe locul 3 în grupa C din Champions League. Singurele puncte ale „catalanilor” sunt reprezentate de victoria cu Plzen în prima etapă și egalul cu Inter de pe Camp Nou.
Fără șanse la calificare, Barcelona a fost surclasată din nou de Bayern Munchen. Nemții, lideri în grupă, au câștigat la scor de neprezentare prin golurile marcate de Mane, Choupo-Moting și Pavard.
Este al treilea 3-0 pe care Bayern îl administrează Barcelonei în 3 din ultimele 4 partide directe. Mai mult decât atât, Barcelona nu a câștigat în ultimele 6 meciuri cu formația pregătită de Julian Nagelsmann. Ultimul succes al spaniolilor datează din 2015.
În 2020, anul în care Bayern era încoronată „Regina Europei”, nemții o eliminau pe Barcelona în sferturile de finală cu un neverosimil 2-8.