News

Reacția Pamelei Anderson, după ce Julian Assange a fost arestat: ”Cum ai putut face asta, UK?”

11.04.2019 | 17:04
Reactia Pamelei Anderson dupa ce Julian Assange a fost arestat Cum ai putut face asta UK
ADVERTISEMENT

Probleme pentru Julian Assange. Cunoscutul ziarist și activist de origine australiană, fondator al Wikileaks, trece prin momente dificile. A fost arestat joi dimineață, după ce președintele Ecuadorului a luat decizia de a-i retrage  dreptul de azil în ambasada sa din Londra.

Pamela Anderson, revoltată de arestarea lui Julian Assange

Vestea arestării lui Julian Assange a făcut înconjurul lumii, stârnind numeroase reacții, atât din partea internauților, cât și a unor celebrități, care și-au exprimat dezacordul față de situația cu care se confruntă ziaristul.

ADVERTISEMENT

Printre personalitățile care au comentat pe această temă se numără și Pamela Anderson. Este cunoscută relația apropiată pe care îndrăgita actriță o are cu Julian Assange, astfel că o reacție a sa pe marginea subiectului nu putea să lipsească.

Julian Assange, fondatorul Wikileaks are probleme cu legea
Julian Assange, fondatorul Wikileaks are probleme cu legea

Ce spune Pamela Anderson despre arestarea presupusului său iubit

Sunt şocată. Nu am putut auzi ce spunea. Arată foarte rău. Cum ai putut face asta, Ecuador? (fiindcă v-a dat în vileag) Cum ai putut face asta, UK? Desigur, eşti sluga Americii şi aveai nevoie de o diversiune de la mizeria ta de Brexit. Şi SUA? Preşedintele laş şi toxic are nevoie să-şi satisfacă susţinătorii. Eşti crud şi egoist. Ai întors lumea pe dos. Sunteţi diavoli, mincinoşi şi hoţi. Toţi o să PUTREZIŢI ŞI NOI NE VOM RIDICA!”, este mesajul dur postat de Pamela Anderson pe contul său de Twitter.

ADVERTISEMENT

În anul 2016, Pamela Anderson a fost surprinsă de paparazzi în timp ce îl vizita pe fondatorul Wikileaks la ambasada Ecuadorului din Londra. Presa de scandal a speculat de-a lungul timpului pe seama unei eventuale idile între cei doi.

Cu toate că a negat vehement că i-ar lega mai mult decât o frumoasă prietenie, Pamela Anderson a afirmat că Julian Assange  „e un tip foarte sexy. „Nu este apropiat de alţi oameni la fel cum este de mine. Cu siguranţă există un fel de legătură romantică, pentru că este o luptă romantică” , a mai spus celebra actriță.

ADVERTISEMENT