Turcia a pierdut cu 0-1 meciul împotriva celor din Paraguay şi sunt a doua echipă eliminată de la turneul final, după Haiti. Otomanii au avut 62 de şuturi în primele două meciuri de la Campionatul Mondial, dar cu toate acestea nu au reuşit să înscrie niciun gol.
Presa din Turcia a reacţionat după eliminarea naţionalei de la turneul final: „Spunem adio Cupei Mondiale”, a scris Hurriyet, în time ce Fanatik a scris cu majuscule: „Am fost eliminaţi de la Cupa Mondială”. Fotomac a titrat: „Echipa noastră naţională a fost eliminată de la Cupa Mondială după înfrângerea cu Paraguay”.
Jurnaliştii turci de la Haberler au scris că Vincezo Montella a devenit rapid ţinta criticilor pe reţelele de socializare şi este foarte posibil ca la Mondialul din America, selecţionerul italian să fie la ultimele meciuri pe banca naţionalei:
”După ce a pierdut primul meci de la Cupa Mondială cu 2-0 împotriva Australiei, naționala Turciei nu a reușit să obțină niciun punct nici în fața Paraguayului, scor 0-1. Astfel, Turcia a încheiat primele două meciuri din grupă fără niciun punct și a fost eliminată înaintea ultimei partide.
După acest rezultat, criticile la adresa selecționerului Vincenzo Montella au crescut considerabil pe rețelele sociale. Mii de suporteri l-au criticat pe tehnicianul italian pentru selecția jucătorilor și planul de joc, iar mesajele cu ‘Montella, demisia!’ au ajuns rapid printre cele mai discutate subiecte.
Rezultatele obținute în faza grupelor la această Cupă Mondială, la care Turcia participase cu mari speranțe, au provocat o mare dezamăgire în fotbalul turc. Naționala va disputa ultimul meci din grupă doar pentru onoare și prestigiu”, scriu cei de la Haberler.
Starul lui Real Madrid, Arda Guler, a pierdut de 22 de ori posesia în meciul cu Paraguay. După meci jucătorii Turciei au fost devastaţi de eliminare şi au spus că trebuie să uite cât mai repede acest turneu final:
„Ne este rușine. Ne cerem scuze tuturor suporterilor noștri. Jucăm la echipe foarte mari și trebuie să arătăm acest lucru pe teren. Nu am reușit să marcăm în două meciuri. Pe tot parcursul carierei mele la echipa națională, voi face tot ce îmi stă în putere pentru a-i face să uite acest turneu. Ne cerem scuze poporului nostru”, a spus Guler, completat de Calhanoglu:
„În numele echipei, îmi cer scuze poporului nostru. Echipa noastră este tânără și vom mai avea multe turnee în față. Să fim alături de jucătorii noștri tineri. Acesta ar putea fi ultimul meu Campionat Mondial. Am încercat totul în ultimele două meciuri. Am tras la poartă, dar mingea nu a intrat, am încercat, dar nu a funcționat. Am avut ghinion… Ei au marcat la primul lor șut”, a declarat jucătorul lui Chivu de la Inter.