Fotbaliștii francezi Karim Benzema și Mathieu Valbuena au o relație rece încă din 2015. Fotbalistul lui Olympiakos l-a acuzat pe atacantul lui Real Madrid de complicitate în cazul de șantaj care îi are protagoniști pe Valbuena și soția lui.
Karim Benzema s-a aflat în centrul unui mare scandal, după ce a fost găsit vinovat în cazul șantajării lui Mathieu Valbuena. Cu un an în urmă, atacantul lui Real Madrid era condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare și primea o amendă de 75.000 de euro.
Vârful francez ar fi fost intermediar între autorii unui material video compromițător cu soția lui Valbuena și fotbalistul lui Olympiakos. Benzema l-ar fi sfătuit pe Valbuena să programeze o întâlnire cu deținătorii materialului, pentru ca aceștia să nu publice imaginile.
Cei doi foști colegi în naționala Franței nu vorbesc din 2015, însă Valbuena a ținut să reacționeze, după ce Benzema a fost încoronat noul Balon de Aur. În vârstă de 38 de ani, Mathieu Valbuena i-a adresat cuvinte frumoase lui Benzema și este de părere că atacantul lui Real Madrid a meritat premiul.
„Sunt fericit pentru el, îl merită. În viață trebuie să fii sincer. Am știut mereu să fac diferența dintre viața sportivă și cea extrasportivă.
A avut un sezon extraordinar. Când joci la un club precum Real Madrid de atâția ani și o faci bine, nu ar fi obiectiv din partea mea să spun că nu l-a meritat”, a mărturisit Mathieu Valbuena, conform Foot Mercato.
La începutul anului 2021, Parchetul din Versailles, a dezvăluit că atacantul Karim Benzema va merge în fața tribunalului. Pe 21 octombrie, în urmă un an, fotbalistul era condamndat la 10 luni de închisoare.
Totuși, scandalul care l-a ținut departe pe Benzema de naționala Franței, nu l-a afectat, iar cifrele înregistrate l-au ajutat să devină „Balonul de Aur”. În sezonul precedent, Karim Benzema a reușit să înscrie 44 de goluri în 46 de meciuri pentru Real Madrid.
De asemenea, vârful „galacticilor” a câștigat alături de Real Madrid trofeul Champions League, La Liga, Supercupa Spaniei și Supercupa Europei. Revenit la naționala Franței, după o pauză de 6 ani, Benzema și-a adjudecat și trofeul Nations League alături de „cocoșii galici”.