News

Reacția unui elev după ce a scăpat de a doua probă de la BAC 2025: „Doamne ajută să ajung fotbalist, să fie bine pentru toată lumea!”

Emoții pentru absolvenții de liceu, miercuri, la a doua probă de la BAC 2025. Cum a reacționat un elev după ce a ieșit de la examen
11.06.2025 | 23:50
Reactia unui elev dupa ce a scapat de a doua proba de la BAC 2025 Doamne ajuta sa ajung fotbalist sa fie bine pentru toata lumea
Reacția unui elev după ce a scăpat de a doua probă de la BAC 2025. colaj Fanatik/ Foto captură Libertatea/Pixabay
ADVERTISEMENT

Elevii din România au susținut miercuri a două probă scrisă din cadrul examenului de BAC 2025, cea obligatorie a profilului. Agitația și emoțiile absolvenților de liceu s-au simțit din plin.

Cum a reacționat un elev după ce a ieșit de la a doua probă de la BAC 2025

Dacă pentru unii dintre candidați un eșec la Bacalaureat nu ar reprezenta un capăt de drum, un elev al Liceului Tehnologic „Edmond Nicolau” din București, pasionat de fotbal, are o altă părere.

ADVERTISEMENT

Aceasta a declarat pentru Libertatea că își dorește foarte mult să treacă de această etapă, deși crede că diploma nu îi va fi neapărat necesară. Totuși, dacă va lua Bacul, elevul spune că își dorește să urmeze cursurile unei universități de Educație Fizică și Sport.

Absolventul de liceu a mai spus că cea mai mare dorință a sa este să devină antrenor de fotbal. „Lăsând caterinca la o parte, Bacul este un examen important în viață pentru mai multe treburi.

ADVERTISEMENT

Dacă mă ajută bunul Dumnezeu, îmi doresc să iau Bacul și aș vrea să continui cu fotbalul, vreau să mă fac antrenor de fotbal. Cu Dumnezeu înainte! Vreau să dau la Sport, să mă fac antrenor de fotbal.

Încerc să-mi rezolv acum toate treburile, cu Bacul, cu astea și Doamne ajută să ajung fotbalist, să fie bine pentru toată lumea!”, a declarat acesta, potrivit sursei citate. El susține că vrea să își facă familia mândră și consideră că educația este importantă.

ADVERTISEMENT

Când va avea loc proba la alegere a profilului și specializării

Conform Ministerului Educației, 98.722 de elevi au susținut, miercuri, proba obligatorie a profilului. Cei de la profil real și tehnologic au dat examenul la Matematică, iar colegii lor de la profil uman și vocațional au susținut proba la Istorie.

ADVERTISEMENT

Vineri, 13 iunie, elevii vor trece din nou prin emoții. Ei vor susține proba la alegere a profilului și specializării, iar pe 16 iunie 2025 va avea loc proba la Limba și literatura maternă. Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 20 iunie.

Tot atunci se vor depune contestațiile, care vor fi soluționate în perioada 23-24 iunie 2025. Pe 30 iunie vor fi transmise rezultatele finale.