News

Reacția violentă a unui jandarm care nu purta mască față de un cetățean: ”De ce mă loviți?” Video

15.01.2021 | 19:32
Reactia violenta a unui jandarm care nu purta masca fata de un cetatean De ce ma loviti Video
ADVERTISEMENT

Un jandarm din Roman a avut o reacție violentă față de un cetățean care l-a filmat fără mască și i-a reproșat că nu respectă măsurile de protecție instituite de autorități. 

Incidentul a avut loc la mijlocul acestei săptămâni și a fost înregistrat de victimă cu telefonul mobil și pus ulterior la dispoziția autorităților.

ADVERTISEMENT

Din imagini se observă cum niciunul dintre jandarmii aflați în exercițiul activităților lor nu poartă mască de protecție. Unul dintre ei, când este chestionat în legătură cu acest aspect, devine violent.

Filmat fără mască, un jandarm reacționează violent față de un cetățean: ”Rușine să vă fie”

Un bărbat din Roman ar fi fost agresat fizic de un jandarm pe care l-a filmat încălcând regulile impuse de starea de alertă, chiar în fața unei instituții publice din oraș.

ADVERTISEMENT

Jandarmul în cauză nu purta mască și a devenit recalcitrant când a fost luat la întrebări de cetățean. Momentul a apărut deja în spațiul virtual.

Nervos de faptul că este filmat şi criticat public, acest jandarm a reacționat total deplasat, lovind telefonul și pe cel care-i adresa întrebările, cel puțin asta rezultă din cele spuse de respectivul cetățean.

ADVERTISEMENT

Ulterior, cadrul militar şi-a pus masca de protecţie pe care era obligat să o poarte în spaţiul public.

”Uite, jandarmii nu poartă mască. Lăsați asa, jandarmii nu poartă masca. Dar de ce vă puneți masca acum? Uitați-vă, nici înăuntru nu se poartă mască. Dar nu-mi abuzați telefonul vă rog frumos! De ce nu purtați masca? De ce mă loviți domnul jandarm? Rușine să vă fie!”, spune bărbatul care filmează.

ADVERTISEMENT

Inspectoratul Județean de Jandarmi a deschis o anchetă

Potrivit Adevărul, o anchetă a fost declanșată la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Neamţ pentru a stabili cu exactitate dacă jandarmii filmați sunt vinovați de cele spuse de acest cetățean.

”În legătură cu imaginile apărute recent în spaţiul public cu referire la o posibilă agresiune din partea unui jandarm asupra unui cetăţean care a avut loc în zona Judecatoriei din Municipiul Roman, facem următoarele precizări.

În data de 13.01.2021, prin apel la 112, un cetăţean a sesizat Poliţia municipiului Roman cu privire la faptul că a fost agresat de un jandarm în timp ce se afla în zona Judecătoriei din Roman.

Din momentul luării la cunoştinţă despre aceste informaţii, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ, din ordinul inspectorului şef, a fost constituită o comisie de verificare a aspectelor sesizate, a transmis Jandarmeria Neamţ”, se arată într-un comunicat al instituției.

ADVERTISEMENT