Fotbal international

Reacție fabuloasă a lui Thiago Silva în timpul partidei Chelsea – Atletico Madrid 2-0. Video

18.03.2021 | 00:18
Reactie fabuloasa a lui Thiago Silva in timpul partidei Chelsea  Atletico Madrid 20 Video
ADVERTISEMENT

Thiago Silva nu a putut juca în returul optimilor Ligii Campionilor, dar fundașul central al lui Chelsea și-a susținut colegii din tribune, alături de Jorginho și Mason Mount.

Brazilianul s-a bucurat frenetic la golul de 2-0, marcat de conaționalul său, Emerson Palmieri. Reușita fundașului stânga a încheiat definitiv conturile în acest duel care a adus o calificare prețioasă pentru londonezi.

ADVERTISEMENT

Silva este accidentat, în vreme ce Jorginho și Mason Mount au fost suspendați după ce au luat cartonașe galbene în meciul tur, disputat pe Arena Națională, din București.

Reacție fabuloasă a lui Thiago Silva după golul lui Palmieri din Chelsea – Atletico Madrid 2-0

Chelsea a primit vizita spaniolilor de la Atletico Madrid pentru manșa retur a optimilor Ligii Campionilor. Londonezii au plecat în această partidă cu avantajul obținut în meciul tur, când s-au impus cu 1-0 la București.

ADVERTISEMENT

Pe Stamford Bridge, Thomas Tuchel a reușit să alinieze un prim 11 foarte puternic, în ciuda absențelor importante din zona axului central. Neamțul și-a continuat parcursul magic și a ajuns la 13 meciuri consecutive fără înfrângere, de la debutul la Chelsea.

Acesta este cel mai bun debut de care a avut parte vreun manager în întreaga istorie a londonezilor. Mai mult decât atât, neamțul a predat o lecție colosală de tactică tur-retur în fața celui mai bine plătit antrenor din lume, Diego Simeone.

ADVERTISEMENT

Doar spectatori la această partidă, Thiago Silva, Mason Mount și Jorginho s-au dezlănțuit după golul de 2-0 marcat de Emerson Palmieri, în prelungirile partidei. Scorul fusese deschis în prima repriză, de Hakim Ziyech.

Chelsea, prima prezență în sferturi după 7 ani!

Chelsea s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor din sezonul 2013-2014. Cu Jose Mourinho pe bancă, londonezii au ajuns atunci până în semifinalele competiției, de unde erau eliminați de Atletico Madrid.

ADVERTISEMENT

Alături de „Albaștri”, vor mai fi prezente în urne la tragerea la sorți a sferturilor UEFA Champions League și Manchester City, Liverpool, Bayern Munchen, Borussia Dortmund, Real Madrid, FC Porto și PSG.

ADVERTISEMENT