Life

Reacția vedetelor după ce românii au golit benzinăriile cu canistre, bidoane și tomberoane: „Cineva vrea să ne țină în modul panică”

Vedetele au reacționat după ce prețurile la benzină și motorină au crescut substanțial. Mai multe persoane publice nu au trecut cu vederea isteria de la pompe, unde zeci de mii de români s-au înghesuit ca să facă stocuri
10.03.2022 | 12:36
Reactia vedetelor dupa ce romanii au golit benzinariile cu canistre bidoane si tomberoane Cineva vrea sa ne tina in modul panica
Cum au reacționat vedetele după scumpirea benzinei. Foto: Montaj Fanatik
ADVERTISEMENT

După ce miercuri, 9 martie, au circulat mai multe zvonuri conform cărora prețurile la benzină și motorină vor exploda și vor ajunge până la 12 lei/litru, la stațiile de alimentare din întreaga țară s-au format cozi greu de imaginat. Din dorința de a-și face cât mai multe provizii, oamenii au mers la pompă cu tot ce avea la îndemână, de la sticle de plastic până la canistre industriale de 1000 de litri.

Cum au reacționat vedetele din România după ce au văzut isteria de la pompe

După ce o benzinărie din Bihor a vândut benzina și motorina cu 11 lei pe litru, iar prețurile la combustibil au crescut în mai multe orașe, românii au intrat în panică. Au luat cu asalt stațiile de alimentare și multe imagini s-au viralizat în mediul online.

ADVERTISEMENT

Nu a lipsit nici reacția vedetelor. Pe rețelele sociale, nume precum Smiley, Mihai Morar, Carmen Șerban sau Dan Negru și-au spus părerea despre acest subiect. În timp ce unele au făcut haz de necaz, au fost și celebrități care s-au arătat cu adevărat îngrijorate.

Smiley, reacție amuzantă după scumpirea benzinei și a motorinei

Pentru că prețurile combustibilului sunt într-o continuă creștere de câteva luni, Smiley a publicat un filmuleț amuzant încă de ieri dimineața. Cântărețul s-a filmat călare pe cal, insinuând că acesta v-a fi mijlocul lui de transport.

ADVERTISEMENT

„Eu, dacă se mai scumpește benzina…”, a scris vedeta Pro TV pe Instagram.

Mihai Morar: “Cu ce ne ajută un plin de benzină, când noi ne golim pe zi ce trece?”

Mihai Morar a făcut asocierea cu începutul pandemiei de Coronavirus, atunci când oamenii au dat buzna în magazine pentru a-și face provizii de hrană și produse de igienă. Acum, după mai bine de doi ani, starea de alertă a fost ridicată, iar restricțiile nu mai sunt impuse.

Cu toate acestea, vedeta Radio ZU este de părere „cineva” are interesul de a ține populația în panică, acesta fiind și motivul apariției zvonurilor despre scumpirea exagerată a combustibilului.

ADVERTISEMENT

„În seara asta, la toate benzinăriile, în drum spre casă, cozi de zeci de mașini la pompă. În ziua în care ar trebui să sărbătorim, cu bucurie, ‘Lăsata măștii’, la exact 2 ani de la cozile la pateuri și hârtie igienică, repetăm același tipar.

‘Cineva’ vrea, cu prețul sănătății noastre mintale, să ne țină în ‘modul panică’. Alerta e noul ‘state of mind’. Dar alerta nu poate fi ‘state of being’, la nesfârșit.

ADVERTISEMENT

Încercați să căutați pacea. Nu o veți găsi în lume, în exterior, ci doar în voi. Dreapta judecată e imposibilă, dar buna măsură e posibilă. Decuplați-vă, dar rămâneți cu picioarele pe pământ. Consumați echilibrat știri. Cu ce ne ajută un plin de benzină, când noi ne golim pe zi ce trece? Noi, fiecare, unde ne facem plinul?”, a scris Mihai Morar pe rețelele sociale.

Daniel Buzdugan, reacție după cozile formate la stațiile de alimentare

Și colegul lui Mihai Morar, Daniel Buzdugan, a reacționat după creșterea prețurilor la benzină/ motorină. În stilul său caracteristic, a publicat o imagine în care apare alături de o mașină veche, însoțită de un text amuzant.

„Nu bate, nu troncăne, nu are benzină.”, a spus Daniel Buzdugan.

Dan Negru: “Media-panica e cel mai bun bussines mondial”

Dan Negru consideră ca mass media contribuie la alertarea populației, prin scoaterea în evidență a unor subiecte precum scumpirea benzinei.

„Blackout, pana de curent mondială, virușii, cutremurele, pastilele cu iod, acum benzina sunt cele mai bune afaceri media! În America cea mai alarmistă televiziune , FOX News, cu știrile panică, a obținut anul trecut cele mai mari audiențe tv din ultimii 24 de ani!

MSNBC, o televiziune cu știri moderate a scăzut tot anul trecut cu 9%. Media-panica e cel mai bun bussines mondial!
Trebuie să ne fie frică de frică. Ecranele nu vă vor spune asta ! Dimpotrivă!”,  a scris îndrăgitul prezentator pe contul său de Facebook.

Carmen Șerban cosideră “Guvernul inapt”

Carmen Șerban a criticat atitudinea autorităților. Solista de muzică de petrecere crede că românii se vor sătura în curând să plătească sume exorbitante pentru traiul de zi cu zi și atunci vor începe să protesteze.

„Cât timp românul mai are ceva bani … plătește prețul la gaze, curent, motorină, benzină! Când românul nu va mai avea bani, probabil va ieși în stradă, pentru ca să dea jos acest guvern inapt.

În ultimii 7 ani, au ars 18 spitale și au murit oameni sănătoși, iar România este tot mai înglodată în datorii externe … și încă sunt mulți care îi venerează pe acești vânzători de țară! Dumnezeu să ne ierte si tot EL să ne dea o Mână de ajutor!”, a reacționat cântăreața.

Răzvan Fodor: “Nu vă mai panicați, fraților! Cât poți să salvezi?”

Miercuri, văzând cozile imense formate la benzinării, Răzvan Fodor le-a transmis românilor să nu mai intre în panică, pentru că aceasta nu va duce la nimic bun.

„Nu vă mai panicați, fraților! Cât poți să salvezi? Ai motorină pentru o săptămână, după aia ce faci? Sunt 400 de metri de coadă de la benzinărie. Voi știți ce faceți cu panica asta, dar v-o dați rău, treaba voastră.”, a spus Răzvan Fodor.

A doua zi, actorul a revenit pe Instagram, din trafic, și printr-o serie de filmulețe i-a îndrumat pe cei care îl urmăresc să rupă legătura cu cei care au dat fuga la stațiile de alimentare cu combustibil.

„Prin urmare, dacă aveți prieteni, apropiați, rude, care au băgat cu cisterna, cu canistra și cu tomberonul… Sfat de la mine, ștergeți-le numărul de telefon! Nu-i sunați de ziua lor de naștere și nu faceți Revelionul cu ei.”,  a transmis Răzvan Fodor.

ADVERTISEMENT