Fotbal intern

Reacție violentă după demisia lui Helmuth Duckadam de la FCSB: ”Foamea și sărăcia te împing să faci atâtea compromisuri”

18.06.2020 | 15:54
Reactie violenta dupa demisia lui Helmuth Duckadam de la FCSB Foamea si saracia te imping sa faci atatea compromisuri
ADVERTISEMENT

Fostul președintele al LPF, Dumitru Dragomir, a avut o reacție violentă după demisia lui Helmuth Duckadam din funcția de președinte de onoare al FCSB.

Dragomir îl acuză pe eroul de la Sevilla de faptul că știa că va fi doar de decor la clubul lui Gigi Becali, iar pe finanțatorul ”roș-albaștrilor” îl învinovățește că a rupt și ultima legătură pe care o avea cu Steaua 86.

ADVERTISEMENT

Helmut Duckadam a decis să își dea demisia din funcția de președinte de imagine al FCSB, duminică seară, cu puțin timp înainte de marele derby cu CFR Cluj, iar anunțul oficial la făcut chiar la televiziune.

Demisia lui Helmuth Duckadam de la FCSB a dus la reacții dure

”Îmi pare tare rău că trebuie să spun lucrurilor pe nume. Dar foamea și sărăcia te împing să faci atâtea compromisuri, iar Helmut a făcut prea multe compromisuri în acești zece ani”, a fost reacția lui Dragomir după demisia lui Helmuth Duckadam de la FCSB.

ADVERTISEMENT

Fostul șef de la LPF consideră că eroul de la Sevilla s-a certat cu mulți colegi de generație, și-a pus în cap suporterii Stelei care apoi l-au numit ”sclavul lui Gigi Becali”, și astfel și-a închis multe uși.

”Dar, nu veni acum să te vaiți că nu ai niciun cuvânt de spus la echipă, că nu ești băgat în seamă. Știai de la început că te duci doar de decor la ei. Dacă te-ai mulțumit cu un salariu bun la început, uite că acest salariu nu s-a putut să-l mai iei fiindcă pandemia asta ne-a lovit pe toți”, a continuat ”Mitică” pentru prosport.ro.

ADVERTISEMENT

”Helmut a acceptat toate aceste lucruri doar că a avut nevoie de bani ca să își întrețină familia. Foamea te împinge să faci și compromisuri. Ăsta este adevărul, iar Helmut să nu uite că Gigi Becali l-a ajutat enorm, atunci când alții i-au întors spatele”, a explicat Dumitru Dragomir.

”Gigi Becali a făcut o mare, o foarte mare prostie”

Dragomir este de părere că prin criticile făcute la televizor, Duckadam l-a supărat pe Becali și i-a deranjat pe majoritatea antrenorilor care au trecut pe la FCSB, astfel că aceștia i-au închis ușa în nas.

ADVERTISEMENT

”Cred că Gigi Becali a făcut cea mai mare greșeală că a acceptat atât de ușor demisia lui Duckadam. Gigi și-a tăiat ultima lui aripă care îl mai lega de Steaua 86. Nu aveai sub nicio formă voie să îl pierzi pe Helmut Duckadam”, a afirmat fostul șef LPF.

”Ce te mai leagă acum de Steaua? Numele nu îl ai în acte, nu joci din 2014 în Ghencea, o să ai probleme să joci acolo și când o să fie gata stadionul, și acum l-ai pierdut și pe Duckadam. Gigi Becali a făcut o mare, o foarte mare prostie”, consideră ”Mitică”.

FANATIK a aflat că imediat după demisia anunțată de Duckadam, mai mulți membri din Peluza Sud Steaua, care susțin echipa din liga a patra, i-au cerut comandantului CSA Steaua să-l angajeze pe fostul portar la clubul Armatei.


  • (P) Cota BETANO pentru FCSB – Gaz Metan Mediaş: 1,97 este cota pentru „ambele marchează”. Vezi aici toate cotele!

ADVERTISEMENT