“Felicit echipa pentru rezultat! Cel mai frumos şi cel mai uşor meci este cel cu Steaua!”

Răzvan Scarlat   
in Fotbal intern
21/08/2016, 20:14
“Felicit echipa pentru rezultat! Cel mai frumos şi cel mai uşor meci este cel cu Steaua!”

Petre Grigoraş a ţinut să-şi felicite elevii pentru punctul obţinut cu FC Voluntari şi susţine că partida din etapa următoare, contra Stelei, este cea mai uşoară a sezonului.

“Am întîlnit o echipă bună, care a jucat bine în acest sezon. Puteam să şi pierdem, dar şi să cîştigăm. A contat mult şi căldura, a fost insuportabilă. Cînd va veni frigul ne vor pune sigur să jucăm la 21:30. Pînă acum, pe caniculă, am jucat numai la matineu. Dar felicit echipa pentru atitudine, dăruire, sper să avem mai mult succes data viitoare. Pe Sănmărtean şi Herea i-am înlocuit din cauza oboselii. Nu au făcut pregătirea cu noi, a fost şi cald, am ţinut cont de toate aspectele. Herea era supărat pe el, nu din cauza faptului că a schimbat.

Cel mai frumos şi cel mai uşor meci e cel cu Steaua. Nu mai e nevoie de motivaţie cînd joci cu Steaua. Bine că jucăm la 21:00, dacă nu aveam meci cu ei ne puneau iar să jucăm la 17:00 sau 18:00. Ne vom juca şansa şi vom încerca să părăsim terenul cu fruntea sus”, a spus Grigoraş.

Ovidiu Herea, mijlocaşul Pandurilor, este mulţumit de faptul că formaţia olteană a părăsit terenul neînvinsă.

E un rezultat bun, nu am pierdut în deplasare. Să nu uităm ce victorii la scor a obţinut FC Voluntari în acest început de sezon. Sînt supărat că nu am reuşit să dau gol. Dacă domnul Tudor nu a dat penalty, înseamnă că nu a fost”, a spus Herea la finalul partidei.

Lucian Sănmărtean susţine că Pandurii a cîştigat un punct cu FC Voluntari şi a ţinut să precizeze că partida cu Steaua, din etapa următoare, nu este una specială pentru el.

“A fost un meci echilibrat, în care ambele echipe au încercat să cîştige. Nu a fost un meci spectaculos. Am cîştigat un punct. Sîntem puţin mai organizaţi, tactic am făcut un meci bun. Cu mai multă atenţie, puteam obţine mai mult. Arbitrajul a fost bun. Tudor a arbitrat în nota obişnuită, adică foarte bine. Fizic, nu sînt, încă, pregătit. După pauză voi fi la punct.

Am jucat la Steaua, a fost o perioadă frumoasă, dar acum sînt la Pandurii şi vreau să cîştig. Nu este un meci special pentru mine, este unul ca oricare altul. Cernat e un jucător de calitate, sclipitor, păcat că are vîrsta pe care o are”, a spus Sănmărtean.

Ştirea MOMENTULUI

Alibec s-a înjurat cu fanii după eliminarea din meciul cu Dunărea Călărași. Ce amendă va primi

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×