Simona Halep

Reacții din presa internațională după despărțirea dintre Simona Halep și Darren Cahill: “A detonat o bombă!”

10.11.2018 | 19:23
Reactii din presa internationala dupa despartirea dintre Simona Halep si Darren Cahill A detonat o bomba

Reacții din presa internațională după despărțirea dintre Simona Halep și Darren Cahill. Neașteptatul anunț făcut de antrenorul australian, care vrea să fie mai aproape de familia sa și a decis să renunțe la colaborarea cu liderul WTA, a fost amplu analizat de jurnaliștii din întreaga lume. Concluzia generală este că Simona ar putea fi afectată de pierderea antrenorului alături de care a reușit cele mai importante performanțe ale carierei.

“Cine se aștepta la asta? Darren Cahill a renunțat la colaborarea cu Simona Halep din motive familiale”, au scris cei de la Tennis Live. Și cei de la site-ul oficial al WTA au făcut anunțul în legătură cu situația liderului mondial: “Cahill anunță despărțirea de Simona Halep după un sezon 2018 stelar pentru numarul 1 WTA”, notează sursa citată.

“Prin intermediul unui comunicat remis cu doar câteva zile înainte de finalul sezonului, Darren Cahill a detonat o adevarată bombă”, au scris spaniolii de la Punto de Break. “Australianul Darren Cahill nu va mai fi antrenorul numarului 1 WTA in sezonul urmator”, este anunțul apărut în publicația franceză L’Equipe. “Halep si Cahill se despart dupa cel mai bun sezon”, notează Tennis Magazine.

Sezonul 2018 a fost cel mai bun din cariera Simonei Halep, atât din punct de vedere al performanțelor obținute, dar și pe plan financiar. Peste șapte milioane de dolari a obținut românca exclusiv din premiile încasate în turnee. De asemenea, pentru Halep a fost al doilea an consecutiv lider mondial la finalul de an. Iar în luna iunie, Simona Halep a câștigat și primul titlu de Grand Slam al carierei, la Roland Garros.

În cele două luni rămase până la startul sezonului 2019, Simona Halep va trebui să aleagă cine îi va lua locul lui Darren Cahill. Boris Becker și Patrick Mouratoglou sunt cele mai sonore variante. Dar Andrei Pavel și Teo Cercel ar putea fi și ei pe lista româncei.