Speranțele lui Athletic Bilbao de a disputa finala Europa League pe teren propriu au fost spulberate de Manchester United în meciul tur al semifinalei, disputat chiar pe „San Mames”. Diavolii s-au impus cu 3-0, iar bascii au nevoie de un miracol pe Old Trafford pentru a obține calificarea în ultimul act.
Casemiro a deschis scorul pentru oaspeți după o acțiune fabuloasă a lui Harry Maguire, iar United și-a dublat avantajul după doar câteva minute, când Bruno Fernandes a transformat o lovitură de la 11 metri acordată pentru un fault comis de Dani Vivian asupra lui Hojlund, apărătorul spaniol fiind şi eliminat la această fază.
În superioritate numerică, „diavolii” au făcut 3-0 înainte de pauză, prin Bruno Fernandes, și au controlat partea secundă, însă fără să mai înscrie vreun gol. Cele mai importante publicații din Spania au tras concluziile după eșecul dur suferit de basci.
„Noaptea ideală a devenit o noapte a regretelor. Manchester United este aproape de un loc în finală după o victorie clară pe ‘La Catedral’. Pentru ca ‘leii’ să revină pe San Mames pentru finala de pe 21 mai e nevoie de o prestație eroică pe Old Trafford”, au notat cei de la Marca.
„United transformă visul lui Athletic de a juca finala pe San Mames într-un coșmar”, a titrat Mundo Deportivo. „Visul lui Athletic de a juca finala Europa League de pe San Mames a dispărut. ‘Leii’ au suferit un eșec dur contra unei echipe a lui Manchester United care a arătat mai multă calitate și mai multă precizie în momentele decisive.
Prestația arbitrului norvegian Eskas i-a deranjat atât pe jucătorii lui Athletic, cât și pe fanii entuziaști ai echipei. După mulți ani, suporterii au scandat ‘Mâinile sus, acesta este un jaf!’”, a transmis publicația catalană.
„Blackout pe La Catedral”, au titrat cei de la AS, cu referire la pana de curent masivă care a afectat Spania în această săptămână. „15 minute dezastruoase pe finalul primei reprize au distrus-o pe Athletic contra unei echipe a lui United cu multă calitate”, au notat aceștia.
Fără îndoială, cea mai controversată fază a fost cea din minutul 32, când Manchester United a primit penalty, iar Dani Vivian a fost eliminat. Inițial, „centralul” norvegian Espen Eskas nu a indicat nimic, însă după ce a urmărit faza pe monitorul VAR a decis să acorde lovitură de la 11 metri și cartonaș roșu.
„Nu e nimic aici, nu e nimic. Chiar e penalty? Nu-mi vine să cred. Iar unii spun că arbitrii spanioli sunt slabi. Îi pune mâna pe umăr, dar nu aplică deloc forță, se aruncă”, a declarat Pavel Fernandez, expertul în arbitraj al Radio Marca.
„E vorba despre judecata arbitrului, el trebuie să decidă dacă este fault. Cheia este faptul că arbitrul a crezut că urmează un șut, așadar a acordat penalty și eliminare pentru că a considerat că era o oportunitate evidentă de a înscrie”, a afirmat fostul arbitru FIFA Eduardo Iturralde Gonzalez pentru AS.