News

Reacții după ce Gabriela Firea a renunțat la „vinieta Oxigen”: „Era o taxă pe sărăcie, nu pe poluare”/ „Nu există un masterplan pe transportul public în București”

25.02.2020 | 14:44
Reactii dupa ce Gabriela Firea a renuntat la vinieta Oxigen Era o taxa pe saracie nu pe poluare Nu exista un masterplan pe transportul public in Bucuresti
ADVERTISEMENT

Gabriela Firea s-a jucat de-a „vinieta oxigen” timp de patru luni de zile, din momentul în care a anunțat că va impune o taxă de poluare și până marți, 25 februarie, zi în care a anunțat că va renunța la acest proiect. În tot acest timp, primarul Capitalei a avut numeroase apariții televizate, a montat mai multe semne de circulație cu inițialele ZACA (Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului) și s-a certat cu ministrul Mediului din partea PNL, Costel Alexe, pe seama poluării din Capitală. Acum, după ce a realizat un „referendum” pe contul oficial de facebook, Gabriela Firea și-a dat seama că măsura este una nepopulară și renunță la ea complet.

Gabriela Firea renunță la „vinieta oxigen”, după patru luni de la inițierea proiectului

Primarul Capitalei a decis să renunțe la „vinieta oxigen”, însă nu înainte să îi critice pe bucureștenii care nu au fost de acord să renunțe la mașini pentru a respira un aer curat:

ADVERTISEMENT

„Decizia se va transforma într-o hotărâre CGMB în luna martie. Renunţ la vinieta antipoluare pentru că trebuie să-i ascult pe toţi bucureştenii. Voi veni cu un proiect de anulare, dar nu înseamnă că abandonăm lupta.

Concluzia acestui referendum este, se pare, că vrem mai multe maşini poluante. Este un răspuns clar: cetăţenii resping taxa de poluare, ideea de vinietă, chiar dacă ea este o măsură care s-a aplicat cu succes în alte state europene, a spus marți Firea, în cadrul unei conferințe de presă.

ADVERTISEMENT

Gabriela Firea a mai arătat că în cele cinci zile de consultare, pe parcursul cărora i-a invitat pe bucureşteni să se pronunţe în ceea ce priveşte vinieta Oxigen, postarea sa a avut 2,5 milioane vizualizări, 60 – 70% din regiunea Bucureşti-Ilfov. Din cele peste 60.000 de comentarii, 90% s-au pronunţat în defavoarea vinietei.

Reacția opozanților Gabrielei Firea. Ciprian Ciucu: „Era previzibil că va ajunge aici”

Vicepreședintele PNL București, Ciprian Ciucu, unul dintre cei mai mari contestatari ai Gabrielei Firea, a vorbit pentru FANATIK despre faptul că Firea a renunțat la vinietă:

ADVERTISEMENT

„Taxa era una nepotrivită. Era o taxă pe sărăcie și nu pe poluare și era previzibil că va ajunge aici, la cât de prost a organizat-o. Eu am spus asta de anul trecut, de prin decembrie, că nu o va aplica. A fost doar o bulă de comunicare, de PR. A ținut lumea ocupată degeaba și nu s-a întâmplat nimic”.

Reacții după ce Gabriela Firea renunță la vinieta oxigen
Ciprian Ciucu, vicepreședintele PNL București *foto: facebook

Ciucu susține că edilul Capitalei ar fi trebuit să facă mai întâi alternative la traficul cu autovehicule și apoi să impună o taxă:

ADVERTISEMENT

„În primul rând o taxă bagi după ce iei niște măsuri alternative, să se creeze alternativa pentru deplasare: transport comun civilizat, benzi dedicate STB, timpii garantați de deplasare, linii interconectate. Omul se suie în autobuz când are garanția că ajunge la timp în zona unde are nevoie: la școală, la business, la spital, la muncă.”

Specialiștii sunt și ei sceptici cu privire la vinieta Oxigen

O reacție a oferit pentru site-ul nostru și fondatorul Urbanize Hub, Grațian Mihăilescu. Acesta susține că în marile capitale primarii își asumă și deciziile mai puțin populare și dă exemplul unei alte capitale europene:

„A fost o problemă de responsabilizare a primarilor. Dacă nu îți asumi anumite decizii care într-un fel sau altul pot avea un impact negativ, dar pe termen lung unul pozitiv, nu poți schimba lucrurile. La Stockholm s-a băgat o taxă de 2 euro pentru anumite zone pentru decongestionare. Normal că nu a convenit la nimeni, dar până la urmă pe termen lung zona s-a decongestionat. E doar un mic exemplu”.

Reacții după ce Gabriela Firea renunță la vinieta oxigen
Grațian Mihăilescu, fondator Urbanize Hub *foto: facebook

Grațian ne-a spus că „vinieta oxigen” avea oricum un aspect heirupist, întrucât nu era luată în urma unei analize a datelor publice. De asemenea, specialistul în urbanism ne-a explicat că în Capitală este un nevoie de un plan care să integreze toate mijloacele de transport:

„Problema la București este că aici nu există un masterplan de transporturi. Nu există așa ceva. Ce se întâmplă la București este că din când în când se iau soluții pe frânturi, că așa se întâmpla și afară. Dacă nu bagi soluția propusă de tine într-o lucrare de ansamblu, eșuează. Nu există o gândire strategică în care să fie inclus transportul alternativ, cu transportul în comun, cu microtransportul, nu există așa ceva. Atunci este greu să iei decizii că se face ceva la Stockholm, că se bagă o taxă. La nivel european, trendurile sunt să se interzică diesel-ul până în 2025. În marile capitale europene, astfel de mașini nu mai au ce să caute, mai ales în centrul orașelor.”

Potrivit celor de la Deloitte, în București circulă 2 milioane de mașini, dintre care aproximativ 600.000 de autoturisme aveau norme de poluare sub Euro 4 și sunt înregistrate în București și Ilfov.

ADVERTISEMENT