Sorana Cîrstea (38 WTA) a avut-o adversară pe cehoaica Petra Kvitova (19 WTA), a 20-a favorită a competiției, de care a dispus cu un dublu 6-2. Românca a dominat meciul de la un capăt la celălalt și nu și-a pierdut niciodată serviciul.
Românca a realizat patru break-uri, câte două în fiecare set, a salvat două mingi de break, ambele în setul de debut, și a convertit în punct a cincea minge de meci, după ce la 5-1 a condus cu 40-30 și a avut avantaj pe serviciul adversarei, iar în gameul următor a pus 40-0 pe tabelă.
„14 ediții (n.r. – de când joacă la Australian Open)? Pare că sunt bătrână. Au fost câțiva ani dificili. Să fiu aici înseamnă mult pentru mine. Sunt bucuroasă să pot juca în fața publicului australian. Am făcut câteva lucruri înainte de startul turneului.
Am fost să văd pinguini, să hrănesc cangurii… am încercat să îmi iau mintea de la tenis și cred că Australia e locul meu preferat, dar și locul preferat al jucătorilor”, a declarat Sorana Cîrstea, conform digisport.ro.
Românca a jucat prima dată pe tabloul principal la Australian open în 2007, iar cea mai bună performanță a ei la acest turneu de Mare Șlem este optimea de finală jucată în 2017.
„Evident, a fost mult mai bine decât m-am așteptat. Am jucat multe meciuri cu Petra și mereu a fost greu. Am câștigat unele, am pierdut altele, dar ea e tot timpul o adversară dură, indiferent de rundă sau zi.
Sunt foarte mulțumită cu modul în care am jucat azi, a fost, pur și simplu, peste așteptări. Chiar dacă a fost cu un an în urmă, m-am uitat la meci, m-am uitat pe statisticile de atunci și am încercat să aplic ce a mers bine azi”, a spus Sorana Cîrstea, la finalul duelului cu Petra Kvitova.
Ulterior, ea a făcut declarații și postului Eurosport. „Este un rezultat bun. Știam că va fi un meci greu, scorul pare mult mai dur decât ce s-a jucat. Mă bucur de victorie, dar, în același timp, stau cu picioarele pe pământ pentru că drumul este lung.
Știu că am jucat de multe ori împreiună, dar nu știam câte victorii am în fața ei. Nu mă uit foarte mult pe statistici, las asta pentru antrenorul meu. Probabil că jocul meu este incomod pentru ea, dar, în același timp, jocul ei îmi este destul de incomod.
Petra Kvitova este o jucătoare cu foarte multă forță, stângace, agresivă, care încearcă să domine și știam că nu va fi un meci ușor, dar mă bucur de felul în care am jucat și de cum am stat concentrată”, a declarat Sorana pentru eurosport.ro.
Pentru Sorana urmează meciul din Turul 2 cu Kristina Kucova (Slovacia, 96 WTA), care a învins-o cu 6-3, 7-5 pe japoneza Misaki Doi (75 WTA). Va fi a doua confruntare directă, după ce românca s-a impus cu 6-3, 4-6, 6-4 în 2017, în primul tur la Shenzhen.
„De obicei eu las strategia pentru următoarea adversară antrenorului meu. El îmi spune tactica și ce am de făcut, iar eu îmi văd de treabă în continuare. Sunt o jucătoare care încerc să-mi impun jocul, indiferent de adversară.
Până la meciul din turul 2 mai am o zi de antrenament, unde voi pregăti meciul alături de antrenor și sper să joc la același nivel. Rezultatul va fi o consecință a muncii pe care o voi face”, a mai spus românca.
În ceea ce privește anul care abia a început, Sorana își dorește să fie săbătoasă. „Anul 2021 a fost unul bun, dar presărat cu patru accidentări destul de grave. Am stat câteva luni în afara terenului și a fost un pic frustrant, pentru că de fiecare dată când eram sănătoasă și jucam bine, eram nevoită să absentez.
Îmi doresc ca în 2022 să fiu sănătoasă și să pot juca tot anul. Eu îmi voi face treaba la antrenamente, încerc să-mi îmbunătățesc jocul în continuare, pentru că mi se apre că am multe zone unde pot să cresc”, a încheiat ea.
„Sorana Cîrstea a avut nevoie de doar 72 de minute pentru a o învinge pe finalista din 2019 de la Australian Open, Petra Kvitova, 6-2, 6-2”, au postat cei de la Australian Open, pe contul oficial de Twitter.
Cei de la WTA au folosit un joc de cuvinte plecat de la numele Soranei: „Și-a luat avânt (n.r. Soaring) la Melbourne. Sorana Cîrstea a învins-o pe Petra Kvitova pentru al doilea an consecutiv la Australian Open”.
„Sorana Cîrstea produce surpriza și o elimină pe Petra Kvitova de la Australian Open”, au notat cei de la Canal Tenis, în timp ce Mundo de Tenis a scris: „A învins-o pentru al doilea an la rând. Sorana Cîrstea trece de Petra Kvitova pentru a patra oară în carieră și pentru a doua oară consecutiv la Melbourne”.
„Sorana Cîrstea o învinge pe Petra Kvitova pentru al doilea an la rând, la Australian Open. A fost un galop de această dată: 6-2, 6-2, pentru calificarea în turul 2. Sorana a fost grozavă, iar Petra… nu a fost atât de bună”, a notat și celebrul jurnalist portughez Jose Morgado.
Și Irina Begu a oferit o declarație în exclusivitate pentru Eurosport. „Am avut un început de meci destul de lent, mi-a fost greu să mă acomodez cu jocul ei. Ea lovește destul de puternic, eu eram destul de lentă pe picioare.
A fost un prim set destul de slab, după care am început să mă obișnuiesc cu jocul adversarei și, ușor-ușor, să îmi câștig serviciul. Am avut 3-1, dar nu cred că am jucat slab din punct de vedere tactic în acel moment.
Ea a avut câteva lovituri destul de bune, a fost agresivă în joc, mă bucur că am reușit să întorc meciul la 3-5 și să lupt până la capăt. Acesta cred că a fost factorul decisiv.
Ca evoluție, nu cred că am făcut un joc extraordinar cap-coadă, dar mă bucur că seturile 2 și 3 au fost mult mai bune decât primul din punct de vedere tactic.
În partida cu Elise Mertens îmi doresc să fiu mult mai agresivă și să intru mult mai repede în meci. Știu cum joacă, ne-am întâlnit, deja, de două ori. Cu siguranță voi vorbi cu antrenorul și voi încerca, mâine, să face o tactică bună.
Mă aștept la un meci greu, pentru că este o jucătoare de top. Important este să-mi pun jocul în valoare cât mai mult.
Prin simplul fapt că suntem atâta românce în Top 100 WTA și ne aflăm pe tabloul la turneele de Mare Șlem deja este un mare câștig pentru țara noastră. Cu siguranță că fiecare dintre noi va încerca la acest turneu să dea ce are mai bun”, a declarat ea.