Plecarea fraților Tate în SUA a stârnit un val de reacții în mediul online, decizia magistraților de a le ridica interdicția privind părăsirea României fiind aspru criticată.
Printre cei care au reacționat se numără activistul civic Radu Hossu, care susține că prestigiul Statelor Unite ale Americii va avea de suferit în toată Europa, în urma acestei acțiuni. Amintim că încă de acum două săptămâni Financial Times relata că administrația Trump ar face presiuni asupra oficialilor români în cazul fraților Tate.
Activistul spune că plecarea fraților a fost posibilă din cauza magistraților români, fie a procurorului de caz, fie a judecătorului. El susține că magistrații au fost complici la „această cerere grotească a administrației Trump”.
„Știți cine este cel care a primit cererea și (probabil) a dat-o mai departe? Jurnalistul fin, mai nou Ministru de Externe: Emil Huzureanu, fost Ambasador în Austria când Austria micționa pe dorința României de a intra în Schengen.
Astfel, statul de drept, existent în România, implementat greoi de cei corecți din magistratură se amestecă cu statul de drepți în fața cerințelor administrației unui infractor, care temporar se află la cârma unei țări care ne este partener strategic”, se arată în mesajul publicat de Hossu, pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, Oana Băluță, profesor universitar, activistă și cercetătoare, cataloghează decizia magistraților drept „un eșec major al sistemului de justiție și al politicii externe”.
Printre cei care au reacționat se află și Vlad Gheorghe, fost europarlamentar și liderul partidului DREPT. El susține că predarea fraților Tate ar fi trebuit făcută în schimbul unei înțelegeri cu SUA.
„Este o operațiune specială de extragere, se pare că nu au mai avut răbdare să rezolve ai noștri actele. Băieții erau puși sub acuzare în România și Anglia dar merg direct la Mar a Lago sub steag diplomatic, precum niște eroi salvați de forțele speciale din ghearele teroriștilor. (…)
Măcar dacă exista o înțelegere pentru predarea fraților Tate în schimbul neimplicării administrației Trump în alegerile prezidențiale din 2025. Dar ai noștri, din nou incompetenți, au ratat și asta. I-au extras americanii pe barba lor și ai noștri au rămas cu o merdenea pe datorie pentru data viitoare când au nevoie de la americani”, a transmis Vlad Gheorghe.
Subiectul privind plecarea fraților Tate a ajuns și în presa internațională. CNN relatează că în ciuda acuzațiilor de trafic de persoane, constituire a unui grup infracțional organizat și raport sexual cu un minor, frații Tate au părăsit România, urmând să ajungă în SUA.
Într-o declarație pentru CNN, avocatul celor doi a transmis că Andrew și Tristan rămân sub control judiciar, dar nu mai au interdicție de călătorie. „Procurorul, la cererea avocaților, a modificat conținutul obligațiilor impuse anterior”, a declarat avocatul Ioan Gligă, conform sursei citate.
Sky News precizează că frații Tate au plecat din România, după ce „administrația lui Donald Trump ar fi făcut mai multe încercări de a pune presiune pe România pentru a ridica restricțiile de călătorie pentru aceștia”.
Evenimentul a fost tratat și de BBC, care relatează că frații Tate au primit „undă verde” după solicitarea lor de a părăsi România, adăugând că cel mai probabil „vom auzi vești de la ei în curând”.
Amintim că Emil Hurezeanu, ministrul de externe, preciza într-o declarație pentru Antena 3, că a avut o discuție cu Richard Grenell, emisarul lui Donald Trump, referitoare la situația lui Andrew și Tristan Tate. Însă, ministrul susține că nu au fost exercitate presiuni sau amenințări cu scopul de a le fi ridicată restricția de călătorie de către autoritățile judiciare din România.