Sport

Câţi bani a câştigat Barcelona din biletele vândute la El Clasico! Real Madrid i-a adus o sumă impresionantă

Real Madrid s-a impus în El Clasico, 2-1, dar a plătit, prin intermediul fanilor, un preț. Suporterii lui Real au avut șansa să cumpere totuși bilete la meci, iar conturile catalanilor au crescut cu 4,5 milioane de euro.
25.10.2021 | 22:00
Cati bani a castigat Barcelona din biletele vandute la El Clasico Real Madrid ia adus o suma impresionanta
Câţi bani a câştigat Barcelona din biletele vândute la El Clasico! Real Madrid i-a adus o sumă impresionantă
ADVERTISEMENT

Ediția de duminică a lui El Clasico a fost prima, după o lungă perioadă, cu spectatori. Iar în tribune s-au aflat, potrivit organizatorilor, 86.422 de spectatori. A fost cea mai mare audiență înregistrată pe Camp Nou în această stagiune. O cifră importantă în condițiile de acum.

Și spunem acest lucru atât ca urmare a contextului pandemic. Dar și, pe de altă parte, de contextul prin care trece acum echipa catalană. Echipa este în reconstrucție, iar rezultatele nu vor veni ușor. Iar acest lucru înseamnă că în tribune va rămâne nucleul dur al fanilor. Cei care au susținut echipa mereu, nu doar în epoca de glorie.

ADVERTISEMENT

În plus, numărul neutrilor, veniți pe vremuri ca la Operă, pentru spectacol, pentru Messi și celelalte vedete, este în scădere. Logic până ce un Ansu Fati, Pedri sau Gavi vor ajunge la nivelul predecesorilor.

Grupul fanilor lui Real Madrid a plătit milioane

Potrivit TV3, din raționamentele amintite deja, Barcelona a fost în măsură să scoată la vânzare 30.000 de tichete. Și le-a epuizat pe toate. Veniturile intrate în contul grupării conduse de Laporta s-au ridicat la 4,5 milioane de euro. O sumă frumușică mai cu seamă în condițiile deja știutei crize financiare prin care trece gruparea.

ADVERTISEMENT

Aceeași sursă precizează cum de s-a ajuns la acest număr important. În primul rând, pentru că 26.000 de abonați au decis să ceară un an sabatic. Sigur, este și pandemia un motiv. Pentru că la momentul deciziei nu erau certe condițiile în care urmează să fie permis accesul fanilor.

Pe de altă parte însă, să ne amintim, Real Madrid, care a demarat recent campania de abonamente, a găsit o soluție. Nu a cerut bani pentru meciurile la care fanii nu au avut acces. Și va lua decizii similare dacă restricțiile vor reveni.

ADVERTISEMENT

Este limpede că, probabil, alți fani au decis să renunțe ca urmare a lipsei de rezultate. Dovadă că oricum au lipsit alţi 13.000 de abonați. Diferența dintre cei 99.354 de fani cât puteau să fie prezenți la meci și cei 86.422 cât au asistat la întâlnire.

Un lucru este cert însă. Au existat 30.000 de bilete. Și, scrie El Mundo Deportivo, acest lucru le-a permis multor fani ai oaspeților să cumpere bilete în ultimul moment.

ADVERTISEMENT

Grupul de spectatori ai lui Real Madrid, care a plătit pentru a asista la meci, a fost evident mai mare decât oricând la un El Clasico. Lucru care, de altfel, s-a văzut și în transmisiunea televizată.

Ce a spus Carlo Ancelotti după El Clasico

“Am jucat inteligent. Ne-am mişcat bine în faţă şi am fost periculoşi pe contre. A fost exact cum am plănuit. Am început să avem ocazii şi control după ce am marcat. Vinicius a făcut un meci foarte bun, a fost un real pericol de fiecare dată. La fel şi Benzema. Şi-a ajutat foarte mult echipa.

Am arătat ca o echipă solidă şi ne-am apărat bine. Au marcat doi fundaşi, ceea ce a arătat că am avut dorinţa să atacăm şi să punem presiune. Nu îmi place să evaluez echipa adversă. Pot spune că am suferit în acest meci. Barcelona va fi în lupta pentru titlu până la final”, a declarat Carlo Ancelotti la finalul meciului.

ADVERTISEMENT