Eliminată din Champions League de Bayern Munchen și aflată la 9 puncte în urma rivalei Barcelona în La Liga, Real Madrid se confruntă cu noi probleme. După 4 meciuri la rând fără succes, echipa pregătită de Alvaro Arbeloa a învins-o cu 2-1 pe Alaves în campionat, însă Arda Guler (21 de ani) și Eder Militao (28 de ani) s-au accidentat în timpul meciului și nu vor mai juca în acest sezon.
Real Madrid a anunțat oficial joi, 23 aprilie, faptul că Arda Guler și Eder Militao se confruntă cu probleme medicale. Ambii jucători au suferit o accidentare musculară, la bicepsul femural. În cazul fotbalistului turc, este vorba despre piciorul drept, iar problema brazilianului este la piciorul stâng. Ambii au fost titulari contra lui Alaves, fiind înlocuiți pe parcurs, Militao în minutul 45+2, chiar din cauza accidentării, iar Guler în repriza secundă, problema sa fiind depistată după meci. Clubul nu a anunțat oficial cât vor lipsi cei doi, însă presa din Spania a oferit verdictul.
Conform Marca, Guler și Militao nu vor mai juca pentru Real Madrid în acest sezon. „Galacticii” vor mai disputa 6 partide până la finalul stagiunii, toate în La Liga, și vor încerca să recupereze distanța de 9 puncte față de liderul Barcelona, pe care îl vor înfrunta pe 10 mai, pe Camp Nou. Catalanii au primit la rândul lor un verdict dur după accidentarea suferită de Lamine Yamal în meciul cu Celta Vigo. În acest moment, Alvaro Arbeloa are alte 3 absențe: Rodrygo, Thibaut Courtois și Raul Asencio.
În cazul lui Arda Guler, presa din Spania anunță că scenariul privind Cupa Mondială este unul pozitiv, iar mijlocașul ar urma să se recupereze înainte de startul competiției. Turcia a obținut calificarea la turneul final după ce a trecut de România și Kosovo în barajul disputat luna trecută. Guler a fost cel care a decis meciul contra României de la Istanbul, cu o pasă superbă pentru Ferdi Kadioglu, care a înscris singurul gol al partidei.
Situația lui Eder Militao nu este la fel de bună. Brazilianul are șanse de a juca la turneul final din SUA, Canada și Mexic, însă prezența sa este incertă, deoarece recuperarea sa ar urma să dureze mai mult, ținând cont și de accidentările repetate cu care acesta s-a confruntat. În ultimii 3 ani, fundașul a absentat timp de 609 zile. Acesta a suferit două rupturi de ligament încrucișat și a avut diverse probleme musculare, ultima dintre ele chiar în acest sezon.