Real Madrid a câștigat derby-ul cu Atletico Madrid de pe Santiago Bernabeu, scor 3-2, în cel mai așteptat duel al rundei cu numărul #29 din LaLiga. Vinicius a fost MVP-ul partidei, marcând două goluri extrem de importante pentru „galactici”. Reușita serii i-a aparținut însă argentinianului Molina, care l-a executat pe Lunin cu o torpilă trimisă direct în vinclul porții din afara careului. Pe final, trupa lui Arbeloa a tremurat serios, dat fiind faptul că Valverde a fost eliminat după un fault dur, din spate, asupra lui Alex Baena. În urma rezultatului înregistrat duminică seară, „los blancos” rămân pe locul 2 în Spania, la patru lungimi distanță de liderul Barcelona. Atletico a coborât pe 4, ultima treaptă a podiumului fiind ocupată de Villarreal.
FINAL: Real Madrid – Atletico Madrid 3-2. Trupa lui Arbeloa a câștigat duelul spectaculos de pe Bernabeu și rămâne aproape de Barcelona în lupta pentru titlu. Vinicius a fost MVP-ul partidei.
Min. 90+3: Ocazie mare pentru Atletico! Lovitura de cap a lui Sorloth din câțiva metri a fost apărată de Lunin.
Min. 81: BARĂ Atletico! Julian Alvarez a trimis în stâlpul porții lui Lunin din afara careului.
Min. 77: „Galacticii” au rămas în 10! Fede Valverde a primit direct cartonașul roșu după un atac violent din spate asupra lui Alex Baena.
Min. 72: 3-2 pentru Real Madrid! Vinicius a readus-o pe trupa lui Arbeloa în avantaj, cu un șut la colțul lung din marginea careului.
Min. 66: 2-2! Gol spectaculos marcat de Molina, jucător introdus pe teren de Simeone în repriza secundă! Fotbalistul argentinian a trimis o torpilă în vinclul porții lui Lunin din afara careului.
Min. 56: 2-1 pentru Real Madrid! Fede Valverde a profitat de o eroare uriașă a lui Ruggeri și i-a adus pe „galactici” în avantaj.
Min. 52: GOL Real Madrid! Vinicius a înscris de la 11 metri. Penalty-ul a fost acordat după ce fundașul Hancko l-a faultat în propriul careu pe Brahim Diaz.
Min. 46: Start de rerpiză secundă!
Min. 45+2: Pauză pe Bernabeu! Atletico conduce la limită după primele 45 de minute, scor 1-0.
Min. 42: Lovitura de cap a lui Tchouameni a trecut pe lângă poarta lui Musso.
Min. 33: GOL Atletico! Ademola Lookman a deschis scorul pe Santiago Bernabeu, după o centrare a lui Matteo Ruggeri și o deviere de maestru a lui Giuliano Simeone.
Min. 22: Giuliano Simeone a salvat o minge de pe linia porții, după ce a Vinicius a reluat din cădere.
Min. 14: Arda Guler a fost aproape de 1-0. Șutul cu pământul al fotbalistului turc a trecut puțin pe lângă poarta oaspeților.
Min. 10: Ocazie mare pentru Atletico! Marcos Llorente a trimis spre poarta Realului din interiorul careului, dar Lunin a blocat.
Min. 9: Fede Valverde a sprintat în flancul drept, a pătruns în careul advers, după care a reluat spre poarta lui Atletico, dar mingea a lovit BARA!
Min. 3: Ocazie mare pentru Real Madrid! Dani Carvajal a șutat din afara careului, dar Musso a respins.
Min. 1: Fluier de start pe Santiago Bernabeu.
Cele mai importante echipe din Madrid se duelează duminică, pe Santiago Bernabeu, într-un meci cu o miză uriașă de ambele părți. Real Madrid, deși decimată de accidentări, are o lună martie aproape perfectă. După eșecul cu Getafe, elevii lui Alvaro Arbeloa s-au metamorfozat și au înregistrat victorii pe linie în La Liga și în UEFA Champions League.
De cealaltă parte, Atletico are patru succese consecutive în campionat, grație cărora a revenit pe ultima treaptă a podiumului. În plus, echipa lui Cholo Simeone merge ceas și în cupele europene (Liga Campionilor) și în Cupa Spaniei (calificare după un 4-3 la general cu Barcelona). Se anunță, iată, un duel de gală în weekend.
Ca de obicei, pe site-ul FANATIK vei avea la dispoziție toate informațiile despre meciul etapei din Spania: Real Madrid – Atletico Madrid. Aici găsești detalii în timp real despre echipele de start, desfășurarea partidei și principalele declarații ale combatanților. Tot de aici afli când și cine înscrie în duelul celor două formații din Madrid.
În partida tur, disputată pe 27 septembrie 2025 pe arena celor de la Atletico, Wanda Metropolitano, gazdele s-au impus cu un neverosimil 5-2. A fost o zi de sâmbătă în care elevii lui Simeoane puneau capăt seriei de invincibilitate a rivalilor din oraș. Au făcut-o cum nu se putea mai dur. ”Zi istorică pe Metropolitano! Atletico îi administrează lui Real Madrid o manita! Fanii și-au văzut în seara asta echipa renăscând, iar Atletico s-a apropiat la 6 puncte de Real Madrid. Această înfrângere va lăsa, cu siguranță, urme, indiferent de forma în care se afla echipa”, au scris atunci spaniolii de la Marca.
Tabela de marcaj a avut atunci o evoluție incredibilă. Le Normand a marcat pentru 1-0 în minutul 14. Peste doar 10 minute, Mbappe restabilea egalitatea. Apoi, în minutul 36, Arda Guler îi aducea în avantaj pe oaspeți. La cabine s-a intrat însă tot la egalitate. Norvegianul Alexander Sørloth a adus egalarea chiar înainte de pauză, cu o lovitură de cap.
După pauză, pe teren a existat doar Atletico Madrid. În minutul 51, Julian Alvarez a transformat un penalty pentru 3-2. Același argentinian, în minutul 63, nu i-a dat nicio șansă lui Courtois. În fine, bomboana pe coliva Realului a pus-o Antoine Griezmann (intrat de pe bancă), în minutul 90+3. Scor final: 5-2!
La capitolul echipe probabile, în acest moment există un uriaș semn de întrebare în tabăra gazdelor. Cel mai bun portar din Spania și, în viziunea mai multor specialiști chiar din lume, Thibaut Courtois, este incert. Belgianul a fost schimbat la pauză în meciul lui Real din UEFA Champions League cu Manchester City jucat marți, 18 martie. Lunin este în cărți pentru a juca cu Atletico dacă acesta nu va fi recuperat.
Arbeloa a spus că decizia sa a fost una de precauție. În acest condiții, Real ar putea alinia următorul prim 11:
La Real Madrid există întrebarea legată de Kylian Mbappe. Francezul revine după o accidentare și nu este sigur dacă acesta va fi aruncat din primul minut. Cu City, în Anglia, a intrat în minutul 69.
De cealaltă parte, Diego Simeone ar putea replica cu:
După dubla victorioasă cu Manchester City, Real Madrid pare greu de oprit. Bookmakerii îi acordă echipei lui Alvaro Arbeloa prima șansă în meciul cu Atletico. Gazdele au cote cuprinse între 1,85 și 1.95. Dincolo, cei care mizează pe Atletico trebuie să știe că primesc o cotă de de la 3,55 la 3.95.
Derby-ul din Spania din runda a 29-a, Real – Atletico, de duminică, 22 martie 2026, va fi transmis în România de posturile de televiziune Digi Sport 1 și Prima Sport 1. În plus, De asemenea, împătimiții fotbalului iberic de înaltă calitate vor putea fi la curent, în timp real, cu tot ce se întâmplă în acest meci grație site-ului FANATIK.ro, care va transmite fiecare fază sub format LIVE TEXT.