Fotbal international

Real Madrid încasează 50 de milioane de euro de la UEFA fără să joace în Liga Campionilor

19.09.2018 | 18:41
Real Madrid incaseaza 50 de milioane de euro de la UEFA fara sa joace in Liga Campionilor
ADVERTISEMENT

Real Madrid va intra în această seară în bătălia din Liga Campionilor, dar și-a asigurat deja încasarea a 50 de milioane de euro de la UEFA fără să joace încă în actualul sezon. Cotidianul spaniol As a anunțat că ”galacticii” vor încasa această sumă datorită creșterii veniturilor pe care forul european o va împărți cluburilor și a noilor criterii de împărțire a acestor bani.

Numai prin participarea la faza grupelor, fiecare echipă din Liga Campionilor va primi 15,25 milioane de euro în acest sezon, cu 20% mai mult decât în ediția precedentă. La această sumă, Real Madrid va adăuga încă 35,45 milioane de euro datorită unui nou criteriu de distribuire a profiturilor.

ADVERTISEMENT
Sergio Ramos cu trofeul Ligii Campionilor după succesul repurtat în sezonul precedent cu Real Madrid
Sergio Ramos cu trofeul Ligii Campionilor după succesul repurtat în sezonul precedent cu Real Madrid

Cum încasează Real Madrid peste 50 de milioane de euro de la UEFA fără să joace în Liga Campionilor

UEFA a decis să acorde cluburilor prezente în faza grupelor Ligii Campionilor 30% din veniturile din piața bursieră. Astfel, 585 de milioane de euro din cele aproximativ două miliarde euro din veniturile de pe piața bursieră vor fi distribuite cluburilor pe baza rezultatelor din ultimii zece ani și a performanțelor din întreaga istorie.

Pentru a distribui acești bani, UEFA a stabilit un nou clasament în baza căruia fiecare echipă participantă în grupele Ligii Campionilor va primi un coefiecient de la 32 la 1. Cele 585 de milioane de euro vor fi împărțite în 528 de părți a câte 1,11 milioane de euro fiecare. Echipa aflată pe prima poziție va primi 32 de părți și tot așa în coborâre până la locul 32, care va primi o singură parte. Real Madrid, care se află pe prima poziție, primește 35,45 de milioane de euro, pe lângă cele 15,25 de milioane de euro pentru participarea în grupe, astfel că ”galacticii” ajung la peste 50 de milioane de euro fără să joace vreun meci.

ADVERTISEMENT

Pentru a distribui acești bani, a fost stabilit un nou clasament, pe baza căruia fiecare echipă care participă la Liga Campionilor are atribuit un coeficient de 32 la 1 potrivit acestei clasificări. 585 milioane euro sunt împărțite în 528 de părți (de 1,11 milioane euro fiecare) și sunt distribuite în funcție de acest coeficient. Primul clasificat are 32 de piese, al doilea 31 și așa mai departe până la cel mai rău, care primește 1,11 milioane de euro. Astfel, Real Madrid, liderul clasamentului, primește 35,45 milioane de euro.

Real Madrid poate încasa peste 115 milioane de euro

La toate aceste sume se vor adăuga bonusurile pe care Real Madrid le va încasa prin rezultatele înregistrate. În cazul în care vor cuceri pentru a 14-a oară Liga Campionilor și vor câștigaa toate meciurile din faza grupelor, ”galacticii” pot ajunge la o sumă totală de 117,9 milioane de euro. Și asta nu e totul, deoarece aici nu sunt incluși banii din market pool și veniturile din vânzarea biletelor.

ADVERTISEMENT

Real Madrid va debuta în Liga Campionilor miercuri, de la ora 22:00, urmând să întâlnească pe teren propriu formația italiană AS Roma, revelația ediției precedent când a ajuns până în faza semifinalelor. În România, iubitorii sportului rege pot vedea partida Real Madrid – AS Roma pe cele trei posturi TV care au achiziţionat drepturile, Digi Sport 1, Telekom Sport 1 şi Look TV.