Buffon, scos din minţi: “Decizia asta a fost a unui animal, nu a unui om!”

Sorin Dumitrescu   
in Stiri sportive
12/04/2018, 08:38
REAL
Buffon, scos din minţi: “Decizia asta a fost a unui animal, nu a unui om!” GALERIE FOTO

Veteranul dintre buturile lui Juventus, Gianluigi Buffon, om care la 40 de ani are deja în spate o carieră de peste 25 de ani petrecută pe gazon, a protestat vehement la acordarea acelui penalty foarte uşor acordat de englezul Michael Oliver în minutul 93 în favoarea spaniolilor şi care, după transformarea lui Cristiano Ronaldo, a ucis visul unei incredibile calificări pentru campioana Italiei.

Buffon a fost eliminat de către centralul englez, iar polonezul Szczesny nu a putut face nimic în faţa execuţiei perfecte a portughezului Cristiano Ronaldo. După meci, Buffon şi-a descărcat toţi nervii şi toată frustrarea pe omul care a putut lua o asemenea decizie într-un moment în care echipa penalizată nu mai putea face nimic.

Mesajul lui Pjanic după Real Madrid – Juventus 1-3

“A fost o zecime de penalty. Nu ştiu ce a văzut arbitrul, dar a fost o fază discutabilă. Nu poţi dicta penalty la o asemenea fază, petrecută în al treilea minut al prelungirilor. Echipa a dat totul, iar un om nu poate distruge un asemenea vis, după o revenire extraordinară, după o asemenea fază. Cu siguranţă, nu ai o inimă în piept dacă faci asta, ci un coş de gunoi. Dacă nu ai caracterul să arbitrezi un asemenea meci, disputat pe un astfel de stadion, mai bine stai în tribună alături de soţie şi copii, bea un suc şi mănâncă chipsuri.
 
Puteam să îi spun orice arbitrului în acel moment, dar el trebuia să înţeleagă ce dezastru a creat. Dacă nu ai curajul să iei o decizie şi nu poţi face faţă presiunii, stai în tribună şi mănâncă chipsuri. Decizia asta a fost a unui animal, nu a unui om”. Jucătorul torinezilor implicat în contactul cu Lucas Vasquez, francezul Benatia spune că din această cauză se simte tot mai dezgustat, pe zi ce trece, de ceea ce se întâmplă în lumea fotbalului. Admite că după ce a lovit balonul este posibil să îl fi atins şi pe spaniol, dar a jucat mingea şi nici un moment nu a căutat să dea jos adversarul. Mijlocaşul Pjanic s-a mulţumit cu un singur cuvânt drept mesaj pe contul de socializare, pe un fond negru: Vergogna!, adică Ruşine!Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi