S-au luat la bătaie pe tunel! Totul a pornit de la Marcelo

Sorin Dumitrescu   
in Stiri sportive
12/04/2018, 10:51
REAL
S-au luat la bătaie pe tunel! Totul a pornit de la Marcelo

Meciul de pe Santiago Bernabeu se îndrepta spre un supliment neaştetpat, două reprize de prelungiri şi, posibil, lovituri de departajare, după ce Juventus reuşise imposibilul, să recupereze deficitul de trei goluri din partida tur. Nu s-a mai întâmplat aşa şi spaniolii vor juca în semifinale numai datorită faptului că arbitrul Michael Oliver a dictat cu mare uşurinţă un penalty pentru Real în minutul 93.

La finalul partidei brazilianul Marcelo, recunoscut pentru felul său de a inflama spiritele prin gesturi nelalocul lor, şi-a făcut numărul, enervându-i şi mai tare pe cei frustraţi pe bună dreptate, jucătorii şi oficialii lui Juventus. Lui Marcelo i s-a adăugat, deşi nu avea voie să pătrundă pe teren, să stea pe banca de rezerve sau să meargă la vestiar, şi căpitanul Sergio Ramos şi pentru această încălcare de regulament decizia firească este sancţionarea cu o etapă de suspendare, ceea ce ar însemna că după ce a stat suspendat la returul cu Juventus Ramos ar urma să lipsească şi la primul meci din semifinale.

Marcelo şi-a continuat showul după Real Madrid – Juventus 1-3

Marcelo a aprins peste măsură spiritele şi efectul s-a văzut în drum spre vestiare, pe tunel. Jucătorii celor două echipe, ajutaţi şi de oficiali, s-au încăierat şi şi-au adresat cuvinte jignitoare, totul fiind consemnat de către omul care declanşase scandalul, arbitrul Michael Oliver.

Marcelo nu s-a oprit aici. Şi-a amintit de eliminarea Barcelonei şi a trimis un mesaj pe contul de socializare care, cu siguranţă, nu i-a adus prea multe aprecieri, prin aroganţa deşănţată demonstrată: “Noi suntem Real Madrid, noi nu am riscat niciodată să fim eliminaţi, ca Barca!”Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi