Sport

Real Madrid nu lasă nimic la voia întâmplării. Trei nume pe lista posibililor înlocuitori ai lui Ancelotti

Deși Carlo Ancelotti mai are contract până-n 2024, Real Madrid are deja o listă de variante pentru înlocuirea italianului.
04.05.2023 | 12:03
Real Madrid nu lasa nimic la voia intamplarii Trei nume pe lista posibililor inlocuitori ai lui Ancelotti
Binomul Florentino Perez - Carlo Ancelotti ar putea deveni istorie chiar în această vară, iar președintele madrilenilor are deja o listă scurtă pentru posibilii înlocuitori. Foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Curtat insistent de forul din Brazilia, pentru a prelua naționala acestei țări, Carlo Ancelotti a spus mereu că-și va duce la bun sfârșit contractul cu Real Madrid, scadent în 2024. Florentino Perez suflă însă și-n iaut după experiența Mbappe. Și are deja o listă de posibili înlocuitori pentru italian.

Doi foști mari antrenori ai ”albilor”, plus revelația din Bundesliga, pe lista urmașului lui Ancelotti pe banca lui Real Madrid

Federația braziliană caută un nou selecționer după demisia lui Tite. Iar Carlo Ancelotti rămâne, pentru moment, singura variantă luată în calcul. Lucru confirmat de Ednaldo Rodrigues, președintele forului din țara sud-americană.

ADVERTISEMENT

”Înainte de a pleca într-un plan B, vreau să epuizez toate posibilitățile planului A. Avem un angajament față de oameni pe care trebuie să-l respectăm”, a declarat acesta, potrivit Globo. Publicație care vorbește și despre un termen limită, 25 mai.

O dată deloc lipsită de semnificație. Pentru că la acel moment lucrurile se vor clarifica pentru Real Madrid în ceea ce privește rezultatele din această stagiune. Iar poziția lui Carlo Ancelotti, care mai are un an de contract, s-ar putea schimba.

ADVERTISEMENT

În campionat, de altfel, lucrurile sunt deja certe. După ce madrilenii au cedat, 0-2 cu Real Sociedad, FC Barcelona are nevoie de un singur succes pentru a-și securiza titlul. Mai mult, Real a căzut pe trei după ce Atletico s-a impus, 5-1, contra lui Cadiz.

Apoi, verdictul privind al doilea obiectiv intern, Cupa Spaniei, se va afla în acest final de săptămână. După finala cu Osasuna. Iar mai apoi, pe 17 mai, va veni și răspunsul privind prezența într-o nouă finală a Ligii Campionilor, după dubla cu Manchester City.

ADVERTISEMENT

Sunt borne care se pot dovedi decisive atât în ceea ce privește decizia lui Ancelotti de a continua. Și, de ce nu, meciuri care-l pot determina pe Florentino Perez să schimbe lucrurile pe banca tehnică.

Zidane, Mourinho și Xabi Alonso sunt numele luate în calcul de Perez

În decizia lui Perez nu vor cântări doar rezultatele. Ci și faptul că echipa are nevoie de reconstrucție. Ceea ce înseamnă, implicit, un antrenor cu contract pe un termen care să asigure continuitatea.

ADVERTISEMENT

Și pentru că lecția Mbappe a demonstrat că lipsa de acțiune poate însemna ratarea unei mutări dorite, președintele madrilenilor ar putea acționa imediat. Mai ales că pe lista sa se află, firesc, nume importante, care, evident, sunt intens curtate.

Este vorba, mai întâi, de Zidane. Liber de contract, acesta este dorit de PSG, dar și-n Arabia Saudită. Apoi, Mourinho, care are un acord scadent în 2024, dar este și el curtat de saudiți. Iar o eventuală ratare a cupelor europene cu AS Roma l-ar putea determina să nu mai continue în Serie A.

În fine, a treia opțiune este un fost jucător al madrilenilor, Xabi Alonso. Cel care a preluat Bayer Leverkusen, în octombrie, pe poziție retrogradabilă, și a dus-o pe loc de Conference League, dar și-n semifinalele Europa League. Rezultate care l-au adus în atenția marilor cluburi din Bundesliga, dar nu numai.

ADVERTISEMENT