Real Madrid pregătește o ofertă de 300.000.000 de euro pentru Mbappe. Starul francez, tentat să plece după disputa cu Tuchel

Adrian Baciu   
în Fotbal international
04/02/2020, 08:21
Real Madrid pregătește o ofertă de 300.000.000 de euro pentru Mbappe. Starul francez, tentat să plece după disputa cu Tuchel
Real Madrid pregătește o ofertă de 300.000.000 de lire pentru Mbappe. Sursa foto: hepta.ro

Telenovela ”Kylian Mbappe la Real Madrid” s-a reaprins brusc în presa europeană după conflictul dintre campionul mondial și antrenorul său de la PSG, Thomas Tuchel izbucnit la ultimul meci al parizienilor din Ligue 1. Presa spaniolă scrie că liderul din La Liga pregătește o ofertă uriașă pentru jucătorul de 21 de ani: 300.000.000 de euro.

Real Madrid se pregătește să pună pe masă o ofertă de de 300.000.000 de lire pentru Kylian Mbappe

Catalanii de la Mundo Deportivo notează că Real Madrid urmărește cu atenție disputa apărută între Kylian Mbappe și antrenorul lui PSG, Thomas Tuchel, la ultimul meci din Ligue 1 al campioanei Franței.

Mbappe a avut deja mai multe oferte din partea clubului de pe Parc des Prince pentru a-și prelungi contractul și a deveni la fel de bine plătit precum Neymar, însă deocamdată nu a dat niciun răspuns.

Pe indecizia tânărul atacant de până acum și pe relația rece cu antrenorul Thomas Tuchel se bazează Florentino Perez, cel care se pregătește să-l facă pe Mbappe cel mai scump transfer din istoria fotbalului.

  • 222.000.000 de euro a plătit PSG în schimbul lui Neymar în 2017, cel mai scump transfer din lume

Conform sursei citate mai sus, Real Madrid ar pregăti o ofertă de 300.000.000 de lire pentru Mbappe, iar ”atacul” ar urma să aibă loc în perioada de transferuri din vara lui 2020.

  • 200.000.000 de euro este cota de piață a lui Kylian Mbappe, conform transfermarkt.com

Performanțele europene ale lui PSG, un factor decisiv în plecarea lui Mbappe?

Jurnaliștii iberici mai scriu că Mbappe ar putea lua decizia finală în urma evoluțiilor lui PSG din acest sezon de UEFA Champions League. Dacă liderul din Ligue 1 nu va ajunge până în finală, cel mai probabil acesta va decide să plece.

În weekendul trecut, Mbappe a dat un prim semn al ”dragostei” pentru madrileni. Acesta a dat like unei postări a lui Karim Benzema pe Instagram venită după golul marcat cu Atletico Madrid.

Scandal la PSG între Mbappe și Tuchel

În ultima rundă din Franța, Kylian Mbappe a reușit să marcheze un gol în partida cu Montpellier, iar în minutul 68 al confruntării, Thomas Tuchel, antrenorul echipei, a decis să îl scoată de pe teren pentru a-l introduce pe Mauro Icardi.

Mbappe s-a supărat pe decizia germanului și nu a vurt să stea la discuții cu tehnicianul, chiar dacă acesta venea să-l consoleze. Kylian a refuzat să pună geaca pe el și s-a dus direct la banca de rezerve fără să vorbească, vizibil afectat de înlocuire.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles