Fotbal international

Real Madrid, protest la adresa Federației Spaniole cu privire la rivala Barcelona

17.10.2018 | 16:30
Real Madrid, protest la adresa Federației Spaniole cu privire la rivala Barcelona

Real Madrid protestează față de decizia Federației Spaniole de Fotbal de a organiza un meci pe sezon din La Liga în Statele Unite ale Americii. Într-o scrisoare trimisă Federației, oficialii de pe Santiago Bernabeu au expus motivele care le-a stârnit îngrijorarea și au susținut că echipele trebuie să își joace meciurile din campionat pe teren propriu și în deplasare, pentru a beneficia de șanse egale pe teren.

”În primul rând, am dori să precizăm că Real Madrid nu a fost niciodată informat că La Liga intenţionează să organizeze un meci într-o altă ţară.  Nu ni s-a cerut niciodată opinia deşi un astfel de meci afectează competiţia în care participăm. Nu suntem de acord ca unul dintre meciurile noastre să se joace pe un teren neutru”, se arată în scrisoarea trimisă Federației Spaniole.

Real Madrid protestează față de decizia Federației de a trimite Barcelona la Miami

“Meciul în Statele Unite este vital pentru strategia noastră de acolo şi nu vom renunţa la acest demers. Dacă vrei să faci ca industria să fie una globală, aşa cum vrea La Liga, dacă vrem să fim cea mai mare industrie în lumea sportului, atunci este obligatoriu să intrăm pe piaţa din Statele Unite. SUA reprezintă pentru noi a doua cea mai mare piaţă pentru drepturile de televiziune, este o industrie sportivă consolidată, cu o creştere uriaşă pe social media şi platforme digitale”, anunța Javier Tebas, președintele Federației Spaniole de Fotbal, la începutul lunii octombrie.

Oficialii clubului Real Madrid i-au transmis lui Tebas să își regândească strategia și să se folosească de drepturile TV pentru a crește popularitatea campionatului spaniol în SUA. Nici președintele FIFA, Gianni Infantino, nu pare impresionat de ideea disputării unui meci din La Liga peste Ocean. În acest sezon, partida propusă pentru disputare la Miami este Girona – Barcelona, iar singurii încântați de idee sunt oficialii Gironei, care speră ca popularitatea clubului să crească în SUA după marele eveniment programat la începutul anului 2019.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoria FOTBAL INTERNATIONAL
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 859. 32 pagini + cartea „Dictatura gastronomică”
A apărut noua revistă Taifasuri