Real Madrid trebuie să vândă de 300 de milioane euro în această vară pentru a-și face transferurile galactice!

Ionut Neamţu    Sorin Dumitrescu   
in La Liga
02/06/2019, 12:04
Real Madrid trebuie să vândă de 300 de milioane euro în această vară pentru a-și face transferurile galactice! GALERIE FOTO
Real Madrid transferuri. Foarte mult contează dacă va veni sau nu francezul Paul Pogba, care costă 150 de milioane euro

Unul dintre cele două ziare de casă ale lui Real Madrid, cotidianul As, face o amănunțită analiză a obiectivelor de mercato pentru această vară și scoate în evidență faptul că Florentino Perez trebuie să aibă mare grijă să se încadreze în previziunile regulamentelor de fair-play financiar, pentru a nu risca apoi tot felul de sancțiuni din partea FIFA și UEFA.

Real Madrid trebuie să vândă în valoare de 300 de milioane euro pentru a putea face achiziții

Real Madrid și-a fixat clar care sunt cele șase transferuri planificate de antrenorul Zinedine Zidane pentru a reda forța și strălucirea galacticilor din perioada primului să mandat de doi ani și jumătate, când a adus în vitrina clubului nu mai puțin de nouă trofee, în frunte cu Champions League. Totalul necesar pentru cumpărarea jucătorilor este de 455 de milioane euro.

Conform regulamentelor de fair-play financiar suma cheltuită pe achiziționarea de jucători nu are voie să depășească 100 de milioane peste cea rezultată din vânzări. Asta înseamnă că Real Madrid, pentru a aduce cei șase noi galactici are nevoie să vândă de 355 de milioane euro sau de 300 de milioane dacă în locul francezului Paul Pogba ar veni danezul lui Tottenham, Christian Eriksen.

Real Madrid transferuri. Se speră într-o sumă bună pentru galezul Gareth Bale

Valorea vânzărilor depinde de venirea sau nu a lui Paul Pogba

Concret, pe lista lui Zinedine Zidane figurează următorii șase jucători: fundașul Militao de la Porto, 50 de milioane, deja luat, mijlocașii de închidere Paul Pogba, 150 milioane sau Christian Eriksen, 80 de milioane, play-maker-ul Eden Hazard, 100 milioane, ca și luat de la Chelsea, atacantul Rodrygo, 45 milioane, atacantul Luka Jovic, 60 milioane, ca și luat și fundașul stânga Mendy, 50 de milioane. Dacă va fi Pogba atunci totalul cheltuielilor va ajunge la 455 de milioane. Dacă va fi Eriksen, mult mai probabil, ștacheta se oprește la 385 milioane, caz ân care și vânzările ar fi OK la 285.

Sunt 14 jucători pe lista celor vandabili, în afara greilor Gareth Bale și James Rodriguez, pentru că Florentino Perez nu e încă decis să renunțe sau nu la Isco, pe care se pot lua bani frumoși. Dintre cei 14 doar portarul Keylor Navas e un nume, alții sunt jucători tineri, care pot urca mult (Vallejo, Theo Hernandez, Reguillon, Kovacevic, Ceballos, Llorente, dar tunurile financiare rămân Bale și Rodriguez, plus, eventual, Isco. Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles