"Perla" Angliei, în vizorul lui Real Madrid! Englezii îl compară deja cu Bale

real madrid, Ryan Sessegnon, fulham

Real Madrid începe să-şi contureze strategia pentru sezonul viitor. Campioana Spaniei vrea să aducă un jucător din liga a doua engleză.

Ryan Sessegnon este unul dintre cei mai promiţători fotbalişti din Championship, iar fundaşul stânga de 17 ani a intrat deja în atenţia celor de la Real Madrid. Tânărul fotbalist este pe lista campioanei Spaniei după prestaţiile pe care le-a avut la Fulham.

Presa din Anglia îl compară deja cu Gareth Bale, iar şansele ca el să ajungă la Real Madrid sunt destul de mari. După ce a fost comparat cu internaţionalul galez, Ryan Sessegnon a declarat că este încântat de acest lucru.

Beckham, ultimul englez care a jucat la Real Madrid

"Mă bucur că presa mă compară cu un jucător de talia lui Gareth Bale. Eu sunt fericit aşa cum sunt", a declarat Ryan Sessegnon. Fotbalistul de 17 ani are deja cifre superioare faţă de galezul care joacă la Real Madrid. David Beckham este ultimul jucător englez care a jucat pentru campioana Spaniei.

Englezii au analizat prestaţiile celor doi până la vârsta de 17 ani, iar fotbalistul lui Fulham este câştigător. La capitolul goluri, Ryan Sessegnon a marcat deja 16 goluri pentru Fulham, în timp ce Gareth Bale avea cinci goluri pe când evolua la Southampton.