Anna Lesko a „pășit” pentru prima dată în lumea virtuală în emisiunea lui Cătălin Măruță. Cântăreața a primit un echipament VR și a fost provocată să îndeplinească mai multe misiuni. Artista a încercat să-și înfrunte teama de înălțime, însă a sfârșit pe podeaua platoului.
Anna Lesko a încercat pentru prima dată un echipament VR în ediția de joi, 19 mai 2022, a emisiunii lui Cătălin Măruță. Inițial, artista în vârstă de 43 de ani nu știa unde o să ajungă sau ce o să se întâmple în lumea virtuală.
Atunci când s-a văzut urcată pe un zgârie-nori, vedeta s-a panicat și a dezvăluit că îi este foarte teamă de înălțime și nu crede că mai poate continua.
„Doamne ferește! Ferească Sfântul! Voi nu știți unde am ajuns. Mie mi-e foarte frică de înălțime!”, a spus Anna Lesko.
Punctul culminant a fost atunci când a trebuit să treacă peste o scândură suspendată în aer. Cântăreața s-a așezat pe podeaua emisiunii lui Cătălin Măruță, spre amuzamentul prezentatorului și a celorlalți invitați prezenți în platou.
„Acum îmi dau seama că am o poziție dubioasă, dar să știți că poziția asta se explică. Nu am curaj. Nu pot, îmi închipui că e adevărat și nu pot.
Nu ați ales persoana potrivită. E și un balon, sunt păsări, doamne! Nu îmi văd piciorușele. Uite ce tremur toată!”, a adăugat Anna Lesko.
O a doua misiune pe care a avut-o de îndeplinit Anna Lesko, a fost cea a unui super-erou. Ea a trebuit să zboare deasupra unui oraș și să stingă incendii, dar și aici a intervenit problema înălțimii.
„De ce zbor? Nu înțeleg! Este ceva îngrozitor, vă zic sincer. Îmi bag picioarele!”, a fost reacția Annei Lesko, iar Cătălin Măruță i-a atras atenția să fie atentă la cuvintele folosite.