Val de critici dure la adresa companiei Pakistan International Airlines (PIA), după ce a postat pe rețelele de socializare o reclamă despre zborurile către Franța care a stârnit indignare în rândul internauților.
PIA a anunțat că de vineri, 10 ianuarie, a reluat zborurile către Europa, după ce timp de patru ani i-a fost interzis să opereze curse aeriene spre Marea Britanie, SUA și UE din motive de siguranță.
Restricțiile i-au fost impuse în anul 2020, după ce 97 de persoane care se aflau la bordul unei aeronave PIA și-au pierdut viața în accidentul aviatic din orașul pakistanez Karachi.
Pentru promovarea reluării zborurilor către Europa, reprezentanții PIA s-au gândit să posteze pe social-media o imagine care nu doar că a atras atenția, ci a stârnit indignare în rândul internauților ce au criticat dur, atât compania aeriană, cât și pe cel care a făcut reclama.
În imaginea postată pe rețelele de socializare apare un avion al companiei pakistaneze care zboară direct către Turnul Eiffel, iar multe persoane au comparat-o cu atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, de la New York.
Omar R. Quraishi, expert în relații publice și fost consilier politic, a criticat într-o postare pe X această reclamă despre care a spus că l-a lăsat ”cu adevărat fără cuvinte”.
”Idiotul care a conceput acest grafic nu a văzut ce văd și eu? Un avion PIA îndreptându-se spre Turnul Eiffel, unul dintre reperele emblematice ale Europei? Oare nu știe despre tragedia de la 11 septembrie – în care s-au folosit avioane pentru a ataca clădiri? Nu s-au gândit că acest lucru ar fi perceput în mod similar?”, a scris expertul pakistanez.
De asemenea, utilizatorii X au lăsat mii de comentarii negative la postarea făcută de PIA pe contul său oficial, iar majoritatea au subliniat că este o reclamă extrem de neinspirată.
”Cea mai proastă reclamă. Pare că încercați să zburați un avion direct în Turnul Eiffel”. ”Stai? Este o glumă? Este acesta de la un cont parodie? Sunt cu adevărat confuz”. ”Să fim sinceri, fără designul teribil al postării lor, niciunul dintre noi nu ar fi știut că PIA zboară acum la Paris”, sunt o parte dintre comentariile lăsate de internauți.