În perioada 25-27 martie a avut loc primul modul al acestui an din cadrul cursului de Director Sportiv organizat de Federația Română de Fotbal alături de partenerii de la DoublePass. Este a doua generație de directori sportivi, care va absolvi abia la anul.
Între cei care s-au înscris la cursul FRF se află și Nicolae Dică. Fostul internațional a semnat recent cu echipa Concordia Chiajna, din liga a doua. În trecut, el a antrenat FCSB, SCM Pitești, FC Argeș, Mioveni, FCU Craiova și Voluntari.
Dică are gânduri mari la Chiajna. ”Sper să reuşim să promovăm jucători la Liga 1 și să reuşim să îi vindem. Chiajna este un club care are condiţii foarte bune, are mulţi tineri la centrul de copii şi juniori. Eu sunt genul de antrenor care promovează tineri. E important ca în play-out să arătăm bine, să jucăm bine, să avem rezultate bune, pentru a pregăti sezonul următor de Liga 2”, a declarat Nick, după investire.
Activitatea de antrenor nu l-a împiedicat să se înscrie la un curs destul de solicitant. Modulul are în total 160-172 ore și costă 7.250 euro (plus TVA).
Pentru a putea absolvi acest curs, un participant va trebui să participe la minim 90% din sesiunile de curs care se desfășoară în format fizic, la București. La final, el trebuie să depună un proiect de absolvire și să treacă printr-o examinare a unui juriu de specialiști din partea DoublePass și FRF.
Dică nu este singurul nume important care s-a înscris la cursul FRF. Foștii săi colegi, Boștină, Paraschiv și Adi Popa vor și ei să fie directori sportivi. De asemenea, Bogdan Lobonț. Plus actualii jucători activi Cristi Săpunaru, Gicu Grozav și Dragoș Grigore. Toți foști fotbaliști de națională.
În prima generație de directori sportivi, care a absolvit cursul anul acesta, se află Gabi Tamaș, Daniel Niculae, Viorel Moldovan, Florin Cernat sau Marius Bilașco. Cluburile din SuperLiga au fost obligate să își formeze un director sportiv, mai ales că din sezonul 2025-2026 ele vor fi obligate prin regulament să aibă acest rol în organigrama clubului.
Anul trecut, cursul a fost împărțit în nouă module, dintre care cinci s-au desfășurat în format fizic, a câte trei zile, în timp ce patru module au fost ținute online, în perioada 19 martie – 28 noiembrie 2024.
· Adrian Ioan Pop (Unirea Ungheni), Ioan Luca (CSC Șelimbăr), Cristian Bobar (ACSM Reșița), Flavius Măstăcăneanu (Ceahlăul Piatra Neamț)
· Daniel Stanciu (CFC Argeș), Florin Macavei (CSC Dumbrăvița), Ciprian Iugulescu (Chindia Târgoviște), Sergiu Bar (CS Afumați), Anton Heleșteanu (Corvinul Hunedoara)
· Gabriel Boștină (Steaua București), Sebastian Noață (CSM Slatina), Patrick Benga (Metalul Buzău), Florin Vlădilă (CS Tunari), Dan Iordăchescu (CSM Unirea Alba Iulia)
· Sorin Paraschiv (fost jucător, CSM Alexandria), Bogdan Lobonț (fost jucător, CSM Olimpia Satu Mare), Adrian Popa (fost jucător), Nicolae Dică (fost jucător), Cristian Ciocoiu (fost jucător, ACS FC Bacău), Alin Bănceu (fost jucător)
· Gheorghe Grozav (jucător activ, Petrolul Ploiești), Cristian Săpunaru (jucător activ, Rapid București), Igor Armaș (jucător activ, FC Voluntari), Dragoș Grigore (jucător activ, CSM Vaslui).
Păstrarea viziunii și implementarea filosofiei fotbalistice a unui club
Sporirea valorii generale a echipei prin luarea de decizii strategice și printr-un management eficient al tuturor departamentelor sportiv-tehnice
Supervizarea operațiunilor tehnice ale clubului
Promovarea unei culturi de înaltă performanță atât în rândul personalului, cât și al jucătorilor
Recrutarea, gestionarea și dezvoltarea personalului de antrenori
Excelență în activitățile de tranzacționare & recrutare de jucători
Dezvoltarea holistică atât a echipei cât și a jucătorilor, în mod individual, punând accent pe sănătate, performanță și grija pentru jucători
Utilizarea de date, inovații și tehnologii aplicabile în fotbalul modern
Facilitarea tranziției talentului către prima echipă și în stabilirea unor planuri de tranziție eficiente în cadrul organizației, pentru tinerii jucători
Demonstrarea unui leadership puternic și a capacității de muncă în echipă