News

Record absolut al apelurilor la Dispeceratul Salvamont. Peste 162 de persoane salvate de pe munte în nici 24 de ore

Record absolut al apelurilor la Dispeceratul Salvamont în doar 24 de ore. Peste 162 de persoane au fost salvate de pe munte într-o zi.
03.01.2025 | 11:57
Record absolut al apelurilor la Dispeceratul Salvamont Peste 162 de persoane salvate de pe munte in nici 24 de ore
Record absolut al apelurilor la Dispeceratul Salvamont. Peste 162 de persoane salvate de pe munte în nici 24 de ore. Foto: Salvamont

În total au fost 161 de apeluri de urgență. Din totalul de 162 de persoane salvate, peste 100 au fost transportate la spital. Dispeceratul Național Salvamont anunță că în ultimele 24 de ore a fost bifat recordul absolut, unul nedorit ce-i drept.

Record absolut al apelurilor la Dispeceratul Salvamont

Cele mai multe apeluri, 26 la număr, au fost primite de către salvamontiștii din Predeal. 162 de persoane au fost salvate, peste 100 dintre acestea având nevoie de transport la spital. Salvamontiștii au făcut mai multe recomandări pentru cei care sunt martori la un accident pe munte.

În țară există 530 de salvamontiști activi. Pe lângă Predeal, unde au fost făcute 26 de apeluri, în timp mai sunt cei de la Salvamont Sinaia cu 21 de apeluri și Salvamont Maramureș cu 14 apeluri. Câte un apel au avut Salvamont Sibiu, Alba și Brașov.

”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 162 de persoane, iar peste 100 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală în spitale. Dintre acestea, 68 au ajuns la spitale fiind transportate de Ambulanţele SAJ , SMURD si SALVAMONT, iar altele, cu afecţiuni mai putin urgente, au primit acordul sa fie transportate cu maşinile aparţinătorilor”, au transmis salvatorii.

Totodată, salvamontiștii au primit 83 de apeluri care solicitau sfaturi și informații despre diverse trasee turistice din zona montană. Cei care sunt prinși în astfel de situații nedorite pe munte trebuie să respecte mai multe reguli pentru ca le ridică șansele la supraviețuire.

Peste 160 de persoane salvate pe munte într-o singură zi

În primul rând nu trebuie ca nimeni să intre în panică. ”Protejaţi victima prin marcarea locului accidentului, prin amplasarea unui marcaj vizual în formă de ”X”, realizat din schiuri şi amplasat în amonte, la distanţă suficientă cât să poată avertiza coborâtorii despre accident”, se arată în mesajul transmis de salvamontiști.

De asemenea, salvatorii pot fi anunțați prin apel telefonic SNAU 112 la 0725826668. Este foarte important ca persoana accidentată să nu fie mișcată, de altfel nimeni nu trebuie să facă acest lucru pentru că în astfel de cazuri există șanse ca coloana vertebrală să prezinte daune.

”Nu permiteţi “binevoitorilor” sau “salvatorilor de ocazie” să mişte sau să transporte pe braţe, târâş, în spate sau cu mijloace improvizate victima”, se mai arată în avertisment. La fel de important e să protejăm persoana accidentată cu un sac de dormit sau cu haine.

”Nu uitaţi, echipele Salvamont sunt singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale sau traumatice”, mai indică salvamontiştii, conform News.ro.