Situație gravă într-un județ din Transilvania. Parcul auto din dotarea serviciului de urgență este extrem de învechit. Unele mașini au peste 500 de mii de kilometri parcurși.
În România, majoritatea mașinilor aflate în parcul auto al Serviciilor Județene de Ambulanţă ar trebui trase pe dreapta pentru că şi-au îndeplinit, unele cu mult, norma de casare impusă de Uniunea Europeană: 200.000 de kilometri.
Ei bine, în județul Brașov, această normă este depășită de aproape patru ori de o ambulanță aflată la o stație din Făgăraș.
În ultimii ani, autovehiculul a străbătut peste 750.000 de kilometri pentru a ajunge la pacienţi.
Afectată de trecerea timpului și de uz, ambulanța în cauză are uşile şi pragurile ruginite, scaunele tocite, iar piesele de caroserie cedează pe rând. Recent, mașina a intrat în service.
Interesant este faptul că ea nici măcar nu e cea mai veche ambulanţă din parcul auto, notează Observator News.
Din păcate, situaţia este gravă în tot judeţul din Ardeal. Două treimi din ambulanţe sunt, de fapt, nişte epave.
Angajatul de la unitatea de urgențe din Făgăraș care a condus ambulanţa-epavă până ca această să intre în reparații spune că nu e prima rablă cu care pleacă în curse contracronometru pe viaţă şi pe moarte.
Recent, acesta a primit una mai ”tânără”. Are ”doar” 650.000 de kilometri. ”Caroseria este îmbătrânită. Oricât ai schimba şi oricât ai pune piese noi pe o caroserie veche, nu ajută mare lucru”, spune Călin Căldăraru, ambulanţier, pentru sursa citată.
În prezent, la Ambulanţa Braşov sunt în total 72 de autosanitare. Circa 20 nu mai pot fi reparate și sunt trase pe dreapta. Alte 25 sunt foarte vechi.
”Ne chinuim de pe o zi pe alta, de unde să mai găsim soluţii şi posibilităţi intervenţionale. Gândiţi-vă, dacă Doamne fereşte se anunţă un plan roşu şi noi trebuie să alertăm toate echipajele de pe judeţul Braşov…”, se plânge David Levente, director Ambulanța Brașov.