Record de viteză pe DN1 înregistrat, vineri, în afara localității Cristian, pe sensul de mers Sibiu-Sebeș. Șoferul grăbit este un bărbat din Timiș, care circula cu peste 200 de kilometri la oră. Acesta a rămas fără permis.
Tragediile rutiere produse pe străzile din România din cauza vitezei excesive nu par îi impresioneze pe unii dintre șoferi. Este și cazul unui bărbat din Timiș prins în timp ce gonea cu 213 km/h pe DN1, în județul Sibiu.
„213km/h – este viteza cu care a fost depistat, de către poliţiştii formaţiunii rutiere din Sălişte, un şofer de 31 de ani din Timiş. Aparatul radar l-a «fotografiat» pe şofer pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 100 km/h (pe DN1 km 323+250m, în afara localităţii Cristian, pe sensul de mers Sibiu-Sebeş)”, a informat IPJ Sibiu.
În plus, bărbatul de 31 de ani nu avea asupra sa permisul de conducere. În acest context, polițiștii i-au suspendat dreptul de a conduce pentru următoarele patru luni. Totodată, șoferul a primit o amendă de 2.475 de lei.
Nu este singurul incident de acest fel. Cu doar o zi în urmă, un alt tânăr de 28 de ani din Sibiu a fost prins în timp ce se deplasa cu viteză amețitoare, pe același sector de drum.
Este vorba despre un șofer din localitatea Apoldu de Sus. Acesta a fost surprins de pistolul radar când circula cu 193 de kilometri la oră pe DN1, potrivit polițiștilor sibieni.
Bărbatul a rămas fără permisul de conducere pentru următoarele 120 de zile. De asemenea, el s-a ales cu o amendă în valoare de 1.485 de lei, așa cum au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.
Oamenii legii atrag atenția asupra acestui fenomen și le recomandă conducătorilor auto să respecte limitele de viteză. Șoferii vitezomani își pun în pericol propria viață, dar și a celorlalți colegi de trafic.
„«Premiul» – 1.485 de lei amendă şi 120 de zile de suspendare, din momentul depistării in trafic. Ideea este, dragi şoferi, că viteza se premiază! Dar, mai important decât «premiul», este viaţa dumneavoastră şi a celorlalţi participanţi la trafic”, au adăugat polițiștii.