Liviu Ciobotariu (53 de ani) este al optulea antrenor care a fost schimbat de la începutul campionatului SuperLigii. Fostul internațional a reziliat contractul cu FC Botoșani, după ce patronul Valeriu Iftime i-a cerut să renunțe la preparatorul fizic Lucian Păun.
Cei opt antrenori înlocuiți în cele 21 de etape disputate în prima parte a sezonului, 12 iulie – 23 decembrie 2024, sunt:
Dintre toți doar Bogdan Andone, Neil Lennon, Andrei Prepeliță și Bernd Storck au plătit pentru rezultate sub așteptări. Tony da Silva a plecat de la Iași din același motiv ca Liviu Ciobotariu, de la FC Botoșani, n-a acceptat să-i fie dați afară colaboratori din staff, un secund și un preparator fizic.
Dorinel Munteanu a demisionat de la Oțelul, la finalul anului 2024, din cauza problemelor financiare, iar turcul Mehmet Topal a lăsat Petrolul pe loc de play-off pentru că, potrivit spuselor sale, ”ideile mele în legătură cu planificarea viitorului nu sunt în aceeași direcție cu cele ale conducerii clubului”.
Chiar dacă SuperLiga este considerată un adevărat malaxor de antrenori, trebuie remarcat faptul că, în sezonul 2024-2025 s-au înregistrat cele mai puține schimbări de antrenori principali din ultimele cinci ediții de campionat, între etapele 1-21. Mai exact din vară până în decembrie, când se încheie prima parte a campionatului.
Din analiza realizată de FANATIK reiese că în precedentele patru sezoane au existat între 11 și 15 divorțuri după 21 de runde din sezonul regulat. Nu au fost luați în considerare interimarii, deși unele cluburi, vezi cazul lui FCU Craiova, au apelat la o armată de tehnicieni de conjunctură pentru a asigura trecerea echipei de la un antrenor principal la altul.
Spre exemplu, FCU Craiova a avut în ediția trecută trei antrenori principali cu licența PRO, Nicolae Dică, Giovanni Costantino și Nicolo Napoli, și nu mai puțin de patru interimari dirijați de patronul Adrian Mititelu: Florin Drăgan, Dan Vasilică, Paul Răducanu și Valentin David. Efectul: FCU Craiova a retrogradat în Liga 2 de pe ultimul loc!
Sezonul trecut după 21 de etape au fost operate 11 înlocuiri de antrenori, printre care și Liviu Ciobotariu, demis la fel de repede, după 17 meciuri, pentru a-i lăsa locul neamțului Bernd Storck. Recordul a aparținut lui FC Botoșani, care a ”mazilit” trei tehnicieni, urmate de cele două Craiove, cu câte doi antrenori sacrificați în 21 de etape. Cei 11 antrenori schimbați sunt:
În ediția 2022/2023 a Superligii 14 antrenori și-au pierdut posturile după 21 de etape. Nouă echipe au mutat. FCSB a schimbat doi, pe Anton Petrea și pe Nicolae Dică, Universitatea Craiova la fel, pe László Balint și pe Mirel Rădoi.
U Cluj s-a despărțit de Erik Lincar, antrenorul care a promovat ”Șepcile roșii”, după doar șase jocuri, în locul lui fiind numit Eugen Neagoe. ”Geană” nu a rezistat nici el mult la U Cluj, predându-i echipamentul cu A1 lui Ovidiu Sabău, după runda 21. Recordul a fost bătut de CS Mioveni, cu trei antrenori sacrificați în 21 de etape.
Clasamentul final la vârf:
Cea mai rapidă demitere din campionatul 2021/2022 a fost cea a grecului Marinos Ouzounidis, dat afară de patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, după prima etapă. Tehnicianul elen câștigase Cupa și Supercupa României, terminase pe podium sezonul precedent, dar eliminarea cu albanezii de la Laci, din Conference League, l-a costat postul.
Ediția respectivă a fost marcată de alte două demisii surprinzătoare la echipe de top. Marius Șumudică a fost dat afară de la CFR Cluj, în etapa a 6-a, chiar dacă echipa era pe locul 1, cu puncta maxim, din cauza ratării calificării în grupele Europa League.
Edi Iordănescu a plecat de la FCSB, după doar nouă etape. Instalat în etapa a 4-a în locul lui Dinu Todoran, Iordănescu jr. și-a reziliat contractul, după 0-0 cu FC Voluntari în runda a 15-a, din cauza unui conflict ultramediatizat cu patronul Gigi Becali. Edi Iordănescu nu a acceptat ca finanțatorul să critice public jocul echipei.
Campionatul 2020-2021 a înregistrat recordul de schimbări de antrenori după 21 de etape, din ultimii 5 ani. E vorba de nu mai puțin de 15 tehnicieni și de 10 echipe!
Universitatea Craiova este echipa care a schimbat cei mai mulți antrenori, 7, în ultimele 5 campionate, după 21 de etape. Ar fi putut fi chiar 8 dacă Costel Gâlcă ar fi cedat presiunilor acționarului majoritar, Mihai Rotaru, care i-a cerut public demisia, la finalul lunii octombrie 2024, nemulțumit de jocul echipei.
Următoarea este rivala FCU Craiova, cu 6 schimbări în același interval. FCSB și Dinamo sunt la egalitate, ambele cu câte 4 tehnicieni dați afară între etapele 1-21, în ultimele 5 sezoane.
Schimbarea lui Neil Lennon, după 6 etape din actualul sezon, este prima pe care Rapid a făcut-o în ultimii 5 ani în primele 21 de runde ale Superligii. Chiar dacă CFR Cluj a înlocuit 6 antrenori din 2020, doar doi au fost schimbați devreme, în prima parte a campionatului: Marius Șumudică în etapa a 6-a și Dan Petrescu după 11 meciuri.
Ceilalți antrenori numiți după startul campionatului: Marius Șumudică (Rapid/5 luni), Valentin Suciu (Sepsi/4 luni), Emil Săndoi (Poli Iași/4 luni), Eugen Neagoe (Gloria Buzău/4 luni), Adrian Mutu (Petrolul/8 zile), Ovidiu Burcă (Oțelul Galați/7 zile) și Leonard Grozavu (3 zile).