Recordul pentru cel mai în vârstă antrenor, care a stat pe bancă la un meci de la Cupa Mondiale, a fost doborât de două ori în decurs de câteva ore. S-a întâmplat în chiar prima zi de disputare a meciurilor de la World Cup, când au avut loc partidele: Mexic – Africa de Sud 2-0 și Coreea de Sud- Cehia 2-1.
Mai întâi, Hugo Broos, selecționerul Africii de Sud, în vârstă de 74 de ani și două luni, l-a detronat pe Otto Rehhagel (72 de ani şi 10 luni, în timpul Cupei Mondiale din 2010 cu Grecia), cel care deținea recordul. Apoi, antrenorul care a fost pentru o noapte tehnicianul celor de la FC Vaslui, a fost detronat și el de Miroslav Koubek (Cehia), care are 74 de ani și 9 luni, la începutul meciului Coreea de Sud – Cehia 2-1.
Recordul acestuia nu va sta însă în picioare prea mult, deoarece la Cupa Mondială este și Dick Advocaat, antrenorul echipei Curaçao. Olandezul are 78 de ani și 9 luni și va deveni cel mai bătrân selecționer din istoria competiției.
Advocaat, aflat la a treia sa Cupă Mondială (după 1994 cu Olanda şi 2006 cu Coreea de Sud) își va conduce echipa în partida cu Germania, programată duminică la ora 20.00. Singurul care putea să-l detroneze pe tehnicianul olandez era regretatul Mircea Lucescu.
Anul trecut, în noiembrie, Advocaat a avut o replică amuzantă la o emisiune tv din țara sa. După ce a calificat Curacao la CM 2026, primul turneu final din istoria micuței țări caraibiene, el l-a cerut și pe Lucescu la World Cup.
„Sper ca România să se califice la Cupa Mondială prin play-off, pentru că selecționerul lor, Mircea Lucescu, are 80 de ani. Lăsați-l să câștige și voi termina cu asta!”, a spus el, referitor la perspectiva că va fi cel mai vârstnic antrenor de la Mondiale.
La turneul final de anul acesta, neamțul Julian Nagelsmann este cel mai tânăr selecționer. Antrenorul Germaniei are 38 de ani și 11 luni și este urmat în top de Sebastian Beccacece (Ecuador), care are 45 de ani.
Juan José Tramutola (Argentina – 1930) este cel mai tânăr selecționer din istoria Cupei Mondiale. El avea 27 de ani și 267 de zile când a început turneul final de acum aproape 100 de ani.