Sport

Record mondial în fotbal! A dus naționala la turneul final fără să fi ajuns vreodată în țara pe care o antrenează

Una dintre echipele calificate la Campionatul Mondial nu poate juca acasă, deoarece principalul stadion al țării a fost acaparat de o bandă armată , care face ravagii în capitală
20.11.2025 | 08:15
Record mondial in fotbal A dus nationala la turneul final fara sa fi ajuns vreodata in tara pe care o antreneaza
Sebastian Migne a calificat Haiti la Mondiale fara sa fi fost vreodată în țara pe care o antrenează FOTO X
ADVERTISEMENT

Naționala statului Haiti s-a calificat direct la Campionatul Mondial, reușind să lase acasă Honduras și Costa Rica, formații mult mai bine cotate. Calificarea haitienilor s-a decis după 2-0 cu Nicaragua, meci jucat teoretic pe teren propriu, parctic în deplasare.

Sebastian Migne a calificat Haiti la Mondiale

Haiti nu a jucat niciun meci pe teren propriu în aceste preliminarii, deoarece nu are unde. Principalul stadion al țării, din capitala Port-au-Prince a fost confiscat de o bandă înarmată, care face legea în săraca țară din Caraibe.

ADVERTISEMENT

Haiti a trecut prin urmările unui cutremur devastator, care a afectat trei milioane de oameni și funcționează într-un haos total. Pe fondul situației critice de securitate în care se află, în prezent, bande armate luptă pentru a-și consolida controlul asupra anumitor cartiere ale capitalei. Criminalitatea și riscul de răpire sunt ridicate.

Ținând cont de circumstanțele existente, calificarea haitienilor este cu atât mai meritorie. Iar un merit important îl are selecționerul Sebastian Migne, care devine deținătorul unei performanțe unice în istoria fotbalului.

ADVERTISEMENT

Francezul n-a călcat în țara pe care o antrenează

Migne n-a fost niciodată în țara pe care o antrenează. Nici măcar să semneze contractul. El a urmărit jucătorii de acasă, din Franța, a făcut convocările și apoi s-a întâlnit cu fotbaliștii în locurile în care naționala lui a jucat.

ADVERTISEMENT

Ultimele meciuri le-a disputat la Willemstad, în Curacao, dar Haiti a mai jucat, partidele de acasă, și în Aruba sau Puerto Rico. Migne are o vastă experiență ca selecționer. A antrenat Congo, Kenya, Guineea Ecuatorială și a fost secund la Camerun, chiar la ultimul Mondial.

Niciun fotbalist nu joacă în campionatul intern

Misiunea selecționerului a avut prea puține lucruri în comun cu statul Haiti. Niciun fotbalist de la națională nu joacă în campionatul intern. Nici nu prea ar avea cum, deoarece, competiția este haotică și în ultimii ani a fost întreruptă și abandonată de patru ori, din cauza convulsiilor politico-sociale.

ADVERTISEMENT

Cei mai mulți haitieni joacă în Europa, în Franța, unii find născuți chiar acolo. Există un contingent important care activează în MLS, dar și doi fotbaliști legitimați în Jamaica. Din totul lărgit al naționalei Haiti face parte și un fotbalist care joacă în România.

Bryan Alceus (29 ani) este la Politehnica Iași, după ce a jucat și la FC Argeș și la Gaz Metan Mediaș. El are 40 de selecții la națională și este unul dintre cei mai experimentați fotbaliști haitieni. Alceus a pierdut în ultimul an contactul cu naționala, dar speră să revină ca să prindă lotul de Cupa Mondială.

Cel mai bine cotat haitian este Jean‐Ricner Bellegarde, care joacă în Anglia, la Wolverhampton Wanderers. El valorează 18 milioane de euro, conform transfermakt. Bellegarde a jucat pentru Franța până la nivel de U21, dar anul acesta a decis să evolueze la Haiti.

Haiti va bifa a doua participare la Campionatul Mondial. A mai fost în 1074, când a pierdut în grupă toate cele trei meciuri disputate: 1-3 cu Italia, 0-7 cu Polonia și 1-4 cu Argentina.