Ce record negativ a egalat FCSB după eşecul cu Voluntari. Nu s-a mai întâmplat de 17 ani!

Sorin Dumitrescu   
in Casa Pariurilor Liga 1
12/08/2019, 10:04
Ce record negativ a egalat FCSB după eşecul cu Voluntari. Nu s-a mai întâmplat de 17 ani! GALERIE FOTO
FCSB record negativ. Din 2002 nu mai pierduse în campionat trei meciuri la rând

FCSB a reuşit să egaleze un record negativ după eşecul cu Voluntari din etapa a patra a Casa Pariurilor Liga 1. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat de 17 ani, din 2002, adică exact de când latifundiarul din Pipera a devenit mai întâi sponsorul echipei şi din anul următor patron.. Din 2017 denumirea de Steaua a fost obligat să nu o mai folosească, actuala denumire a echipei fiind FCSB.

Record negativ pentru FCSB. Nu se mai întâmplase de 17 ani aşa ceva

Din 2002, adică din primul lui an de patron al celui mai titrat club din istoria fotbalului românesc, Gigi Becali nu a băut trei etape de campionat la rând numai din paharul amar al eşecurilor. A fost mai întâi 0-2 acasă, de fapt la Piteşti, cu Botoşani, apoi 1-2 la Astra şi din nou pe aşa zisul teren propriu din Trivale 1-3 cu Voluntari, dar, în acest meci, ce e drept, pentru a odihni titularii pentru meciul retur cu Mlada Boleslav de joi antrenorul interimar Vergil Andronache a folosit foarte multe rezerve, inclusiv patru debutanţi.

Gigi Becali are mari probleme la acest moment, după cum a dezvăluit FANATIK.RO o eventuală necalificare în grupele Europa League, ceea ce este foarte posibil, putând avea repercusiuni financiare foarte mari pentru club. De aceea principalul finanţator al FCSB a cerut ca să fie menajaţi o mare parte dintre titulari, pentru a avea cei mai buni oameni la dispoziţie pentru joi.

FCSB record negativ, adică exact din primul an în care Gigi Becali a preluat clubul

Au fost şi foarte multe probleme medicale

Cei mai buni oameni este un fel de a spune, pentru că dincolo de jocul prost şi rezultate pe măsură FCSB are şi mari probleme de lot, ca urmare a unei adevărate epidemii de accidentări. Practic abia acum, după transferul unui atacant polonez, în ultimele zile, FCSB are din nou un vârf autentic, pentru că Harlem Gnohere abia acum a revenit la antrenamente iar Ioan Hora e accidentat.

Ca urmare a lanţului de accidentări survenite de la începutul sezonului Gigi Becali a fost nevoit să tot aducă din mers alţi jucători şi pentru aceasta e nevoie de timp de integrare. Se pare însă că prin ultimii sosiţi pe post de fundaşi laterali, Creţu pe dreapta şi Soleidis pe stânga au fost găsiţi jucătorii potriviţi, care să acopere marile găuri existente în acele compartimente. Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles