Victoria naționalei României, scor 5-1, în meciul cu modesta reprezentativă a statului San Marino, reușită luni, 24 martie, la Serravalle, în cel de-al doilea meci din preliminariile CM 2026, reprezintă cea mai categorică victorie a lui Mircea Lucescu ca selecționer al „tricolorilor”.
5-1 cu San Marino, cea mai categorică victorie pentru Mircea Lucescu la națională
Anterior, cel mai clar triumf al legendarului antrenor fusese un 4-0 împotriva Austriei, reușit pe 10 septembrie 1986, pe stadionul Ghencea, la debutul campaniei pentru EURO 1988. Golurile au fost înscrise de steliștii Ștefan Iovan (2), Marius Lăcătuș și Gheorghe Hagi. Mircea Lucescu mai avea în palmares un 4-0, într-un amical cu Japonia, disputat în 1982, la Suceava.
Victoria zdrobitoare contra Austriei a fost împărțită însă cu Emeric Ienei, care a stat pe banca tehnică alături de Mircea Lucescu. De altfel, după România – Austria 4-0, Mircea Lucescu a fost demis de conducerea FRF, care nu a mai acceptat ca „Il Luce” să pregătească naționala în paralel cu Dinamo. Emeric Ienei, care tocmai câștigase Cupa Campionilor Europeni, a rămas selecționer, iar la Steaua a fost numit în locul său secundul Anghel Iordănescu.
Cele mai clare victorii din mandatele lui Mircea Lucescu
- 24 martie 2025: San Marino – România 1-5 (preliminarii CM 2026)
- 10 septembrie 1986: România – Austria 4-0 (preliminarii CE 1988)
- 15 iulie 1982: România – Japonia 4-0 (amical)
- 18 noiembrie 2024: România – Cipru 4-1 (Liga Națiunilor C)
- 3 martie 1985: România – Turcia 3-0 (preliminariile CM 1986)
- 12 octombrie 2024: Cipru – România 0-3 (Liga Națiunilor C)
- 6 septembrie 2024: Kosovo – România 0-3 (Liga Națiunilor C)
Mircea Lucescu a ajuns la 66 de meciuri pe banca României
Mircea Lucescu, aflat la cel de-al doilea mandat de selecționer al României, a ajuns la 66 de meciuri ca antrenor al tricolorilor. În primul mandat, derulat între 1981 – 1986, a condus naționala în 58 de partide, reușind 24 de victorii, 19 egaluri și suferind 15 înfrângeri. La prima experiență ca selecționer ”Il Luce” a calificat România la EURO 1984 din Franța și a ratat participarea la Cupa Mondială 1986 din Mexic.
În cel de-al doilea mandat, început în vara anului trecut, după EURO 2024, când Edi Iordănescu a refuzat să mai continue, Mircea Lucescu a condus naționala în opt meciuri. Șase în grupa din Liga Națiunilor C, câștigate toate, și două în preliminariile CM 2026, cu Bosnia și Herțegovina (0-1) și cu San Marino (5-1).
Chiar dacă am marcat trei goluri în repriza a doua, nu am fost mulțumit. I-am felicitat pentru că e un rezultat bun. Și starea lor de spirit s-a schimbat. Am luat gol și asta m-a supărat foarte tare. Eu urlam la ei de pe margine. Eu nu vreau ca echipa asta să se mulțumească cu un gol cu San Marino. Eu trebuie să fac o echipă puternică, iar jucătorii să răspundă la insistențele mele” – Mircea Lucescu, selecționer România
Mircea Lucescu a intrat în topul celor mai categorice victorii din istoria naționalei României
Cu acest 5-1 fără strălucire din San Marino, Mircea Lucescu (79 de ani) a intrat în topul extins al selecționerilor României care au obținut cele mai clare victorii din istoria naționalei. Cea mai mare victorie din palmaresul reprezentativei noastre rămâne 9-0 cu Finlanda, la București, în preliminariile CM 1974.
- 14 octombrie 1973: România – Finlanda 9-0 (preliminarii CM 1974). Selecționer: Valentin Stănescu
- 29 martie 1997: România – Liechtenstein 8-0 (preliminarii CM 1998). Selecționer: Anghel Iordănescu
- 6 septembrie 1997: Liechtenstein – România 1-8 (preliminarii CM 1998). Selecționer: Anghel Iordănescu
- 25 mai 1930: România – Grecia 8-1 (amical). Selecționer: Constantin Rădulescu
- 16 octombrie 2002: Luxemburg – România 0-7 (preliminarii CE 2004). Selecționer: Anghel Iordănescu
- 2 septembrie 1998: România – Liechtenstein 7-0 (preliminarii CE 2000). Selecționer: Victor Pițurcă
- 6 mai 1992: România – Feroe 7-0 (preliminarii CM 1994). Selecționer: Cornel Dinu
- 23 aprilie 1967: România – Cipru 7-0 (preliminarii CE 1968). Selecționer: Ilie Oană
- 4 iunie 1933: România – Bulgaria 7-0 (amical). Selecționer: Constantin Rădulescu
- 5 decembrie 1990: România – San Marino 6-0 (preliminarii CE 1992). Selecționer: Mircea Rădulescu
- 8 octombrie 1950: România – Albania 6-0 (amical). Selecționer: Emerich Vogl
- 21 noiembrie 2007: România – Albania 6-1 (preliminarii CE 2008). Selecționer: Victor Pițurcă
- 21 septembrie 1977: România – Grecia 6-1 (amical). Selecționer: Ștefan Kovacs
- 11 mai 1975: România – Danemarca 6-1 (preliminarii CE 1976). Selecționer: Valentin Stănescu
- 25 aprilie 1926: România – Bulgaria 6-1 (amical). Selecționer: Teofil Morariu
- 20 noiembrie 2022: Moldova – România 0-5 (amical). Selecționer: Edward Iordănescu
- 8 octombrie 2016: Armenia – România 0-5 (preliminarii CM 2018). Selecționer: Christoph Daum
- 24 aprilie 1996: România – Georgia 5-0 (amical). Selecționer: Anghel Iordănescu
- 11 iunie 1933: România – Iugoslavia 5-0 (amical). Selecționer: Constantin Rădulescu
- 24 martie 2025: San Marino – România 1-5 (preliminarii CM 2026). Selecționer: Mircea Lucescu
România are 10 victorii cu 5-1
Victoria cu 5-1 reușită de naționala României în San Marino este a zecea din istoria reprezentativei cu acest scor. Din această categorie fac parte și victoriile memorabile împotriva Țării Galilor, din 1992, pe stadionul Ghencea, și împotriva Germaniei, în amicalul disputat pe Giulești în 2004.
- 3 iunie 2016: România – Georgia 5-1 (amical). Selecționer: Anghel Iordănescu
- 8 septembrie 2004: Andorra – România 1-5 (preliminarii CM 2006). Selecționer: Anghel Iordănescu
- 28 aprilie 2004: România – Germania 5-1 (amical). Selecționer: Anghel Iordănescu
- 4 septembrie 1999: Slovacia – România 1-5 (preliminarii CE 2000). Selecționer: Victor Pițurcă
- 6 iunie 1998: România – Moldova 5-1 (amical). Selecționer: Anghel Iordănescu
- 20 mai 1992: România – Țara Galilor 5-1 (preliminarii CM 1994). Selecționer: Cornel Dinu
- 25 martie 1987: România – Albania 5-1 (preliminarii CE 1988). Selecționer: Emeric Ienei
- 3 decembrie 1966: Cipru – România 1-5 (preliminarii CE 1968). Selecționer: Ilie Oană
- 24 septembrie 1933: România – Ungaria B 5-1 (amical). Selecționer: Constantin Rădulescu
Programul din grupa României pentru calificarea la CM 2026
- Sâmbătă, 7 iunie: Bosnia și Herțegovina – San Marino (16:00), Austria – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 10 iunie: ROMÂNIA– Cipru, San Marino – Austria (21:45)
- Sâmbătă, 6 septembrie: Austria – Cipru, San Marino – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Marți, 9 septembrie: Bosnia și Herțegovina – Austria, Cipru – ROMÂNIA (21:45)
- Joi, 9 octombrie: Austria – San Marino, Cipru – Bosnia și Herțegovina (21:45)
- Duminică, 12 octombrie: San Marino – Cipru (16:00), ROMÂNIA– Austria (21:45)
- Sâmbătă, 15 noiembrie: Cipru – Austria (19:00), Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (21:45)
- Marți, 18 noiembrie: Austria – Bosnia și Herțegovina, ROMÂNIA– San Marino (21:45)
Rezultate înregistrare:
- Vineri, 21 martie: Cipru – San Marino 2-0, ROMÂNIA– Bosnia și Herțegovina 0-1
- Luni, 24 martie: Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1, San Marino – ROMÂNIA 1-5
Clasament: 1. Bosnia și Herțegovina 6 p (3-1), 2. România 3 p (5-2), 3. Cipru 3 p (3-2), 4. Austria 0 p, 5. San Marino 0 p (1-7).