Premier League

Recunoștința cluburilor din Premier League pentru lucrătorii din sistemul sanitar. 100.000 de bilete gratuit la meciuri când se va relua competiția

25.03.2020 | 16:09
Recunostinta cluburilor din Premier League pentru lucratorii din sistemul sanitar 100000 de bilete gratuit la meciuri cand se va relua competitia
ADVERTISEMENT

Pandemia de coronavirus face ravagii și pe teritoriul Marii Britanii, ajungând să atingă până și pe prințul Charles, adică să pătrundă în Casa Regală. Evident, Premier League stă cu porțile închise, dar data preconizată pentru reluarea competiției, adică 30 aprilie, pare mai degrabă o Fata Morgana.

100.000 de bilete pentru cadrele medicale care luptă cu pandemia

Cluburile sunt îngrijorate la maxim de pericolul ca să nu se mai reia deloc campionatul, situație care va aduce mari daune financiare, mai ales celor mici și va duce inevitabil la scăderea salariilor jucătorilor.

ADVERTISEMENT

Totuși, în această etapă de profunde incertitudini, clubul Brighton, unde a activat pentru scurt timp Florin Andone și mai este încă legitimat Tudor Băluță, împrumutat în Olanda, la Den Haag, vine cu o superbă inițiativă, la care sunt gata să se unească și celelalte grupări din Premier League.

Inițiativă de mare amploare

Cluburile din Premier League se unesc pentru a răsplăti lucrătorii curajoși din NHS (sistemul național de sănătate) care luptă împotriva coronavirusului, oferindu-le 100.000 de bilete la meciurile de fotbal odată ce focarul s-a încheiat.

ADVERTISEMENT

Cluburile au decis să-și arate aprecierea față de cei de pe primele linii care luptă cu boala, oferind mii de bilete atunci când jocul se reia, după cum raportează Telegraph.

Brighton a pornit acest proiect

Campania a fost lansată de Brighton, care a promis 1.000 de bilete personalului NHS, iar Bournemouth a devenit ultima echipă care s-a înscris la inițiativă.

ADVERTISEMENT

Pescărușii, care au promis să îi ajute pe suporterii de peste 70 de ani cu provizii în timpul crizei, solicită acum și alte părți din Premier League, precum și cluburile din ligile EFL, Scoția și Irlanda să se angajeze în cauză.

Vor să participe și scoțienii și irlandezii

Jeff Mostyn, președintele Bournemouth, a recunoscut că fotbalul „este ultimul lucru din mintea oricui”, dar a spus că este important ca și cluburile să dea un semnal de recunoștință pentru cadrele medicale,  care își riscă viața și încearcă disperat să-i salveze pe ceilalți.

ADVERTISEMENT

El a spus: „Suntem absolut încântați să råspundem gestului lui Brighton și să ne angajăm la o mie de bilete, cu scopul de a atinge o țintă semnificativă, astfel încât fotbalul în ansamblu să-și poată arăta aprecierea pentru lucrătorii NHS din țara noastră. .
Fotbalul este ultimul lucru în mintea oricui în acest moment, dar considerăm că acesta este un mod mic în care ne putem arăta recunoștința pentru acei angajați ai NHS de pe linia frontului, luptând în numele nostru – și să dăm, ceva, la rândul nostru”

Ce propune președintele lui Bournemouth

El a  mai spus că obiectivul de 100.000 este realizabil dacă fiecare club din liga de fotbal s-a angajat să se alăture campaniei și este de sperat că Premier League și alte ligi vor spune da, pentru a arăta ca o familie a fotbalului.

“Dacă fiecare dintre cele 92 de cluburi din primele patru ligi s-ar angaja în medie cu o mie de bilete, The FA donând pentru viitoarele meciuri ale echipei naționale, iar cei din Scoția și Liga Irlandeză ar intra și ei în joc, am putea contribui cu ușurință la 100.000 de bilete pentru acești eroi. Vedem câteva inițiative strălucite din partea cluburilor din întreaga lume și sper să vină ceva și din partea noastră”.

ADVERTISEMENT
Tags: