Fotbal intern

Rednic, atac fără menajamente: „Ajungem să facem prostituţie în fotbal. Acum trebuie să prestăm, că am luat banii înainte“

16.05.2020 | 21:45
Rednic atac fara menajamente Ajungem sa facem prostitutie in fotbal Acum trebuie sa prestam ca am luat banii inainte
ADVERTISEMENT

Mircea Rednic este nemulţumit că propunerea mai multor echipe din play-out de a îngheţa campionatul nu a fost acceptată de LPF. El acuză că se preia modelul „de afară“, doar atunci când e convenabil.

Mircea Rednic vrea îngheţarea campionatului. Compară fotbalul din Liga 1 cu prostituţia. „Dacă am luat bani înainte“

Cel care a propus îngheţarea campionatului actual a fost chiar Ciprian Paraschiv, preşedintele Politehnicii Iaşi, club la care antrenează „Puriul”. Antrenorul este de acord cu oficialul formaţiei sa, dar LPF a refuzat deja propunerea celor 6 cluburi din play-out care doreau înghețarea oprirea întrecerii.

ADVERTISEMENT

„Aici nu e vorba numai de bani, e vorba de sănătatea noastră, sănătatea multor sportivi“, şi-a început nemulţumit Mircea Rednic discursul la postul de televiziune Telekom Sport.

„Furnizăm meciuri… acum trebuie să şi prestăm, că am luat banii înainte. O să ajungem să facem prostituţie în fotbal. Ceea ce facem noi acum în niciun caz nu are treabă cu fotbalul“, a fost comparaţia la care a apelat acesta pentru situaţia din Casa Pariurilor Liga 1.

ADVERTISEMENT

„De ce nu luăm exemplu de la alte ţări? Tot am mers noi pe sistemul din Belgia. Belgia a întrerupt campionatul când mai avea o singură etapă. Putea să joace fără spectatori. S-a închis campionatul, Brugge campioană pe merit, pentru că era diferenţă mare, Beveren a retrogradat…

Dar Beveren mai avea un meci acasă. Oostende cu Cercle Brugge jucau împreună. Dacă Cercle bătea Oostende şi Beveren câştiga cu Genk se salva. S-a decis, asta a fost decizia care s-a luat şi toată lumea a respectat-o“, a încheiat Rednic.

ADVERTISEMENT

Campionatul belgian a folosit drept sursă de inspiraţie pentru oficialii din fotbalul românesc în momentul în care s-a trecut la sistemul cu play-off şi play-out în Casa Pariurilor LIga 1. Chiar dacă nu a fost copiat în totalitate, înjumătăţirea punctelor, care încă nemulţumeşte multă lume, este inspirată de belgieni.

Mircea Rednic este un fin cunoscător şi admirator al fotbalului belgian. El a evoluat între 1991 şi 1997 pentru Standard Liege şi St. Truiden. De asemenea, le-a antrenat pe Standard, Gent şi Mouscron.

ADVERTISEMENT

Liga 1 ar trebui să se reia pe 13 iunie, dacă evoluţia epidemiei de coronavirus este cea anticipată. Poli Iaşi se află în play-out şi ar mai avea 12 etape de disputat pe final de sezon.

ADVERTISEMENT