Real Madrid schimbă liniile și nu doar Kylian Mbappe este pe lista lui Florentino Perez, ci și alți tineri cu cotă și perspective, precum fundașul dreapta al lui Chelsea, Reece James.
Fără îndoială, acolo, în ofensivă, lucrurile nu stau rău. Karim Benzema este în cea mai bună formă și și-a depus candidatura pentru Balonul de Aur.
În plus, și viitorul sună bine. Vinicius Jr. este o certitudine, iar acum se lucrează la prelungirea acordului său. Iar Rodrygo, multă vreme în umbra acestuia, și-a revenit senzațional. A marcat cu Chelsea golul necesar pentru prelungiri. Iar cu Sevilla, a dat semnalul revirimentului și pasa decisivă la golul de 3-2.
Dacă ar mai veni și Kylian Mbappe, lucrurile s-ar rezolva complet. Inclusiv pentru momentul în care Benzema va decide să pună punct carierei.
Defensiva însă are mare nevoie de un upgrade. Cu atât mai mult cu cât a scârțâit serios. Iar jucătorul lui Chelsea, Reece James, este văzut drept element cheie în banda dreaptă.
Soluțiile nu lipsesc. Dani Carvajal și Lucas Vázquez, cu contracte prelungite până în 2025, sunt între opțiuni. Sau Nacho. În plus, mai este și Álvaro Odriozola, actualmente împrumutat la Fiorentina.
Primii trei au ajuns însă la zona 30 plus. Și nu au mereu consistența dorită în evoluții. Iar Odriozola, la 26 de ani, e jucător de lot, dar nu de Liga Campionilor.
În replică, Reece James nu numai că are calitate, dar este și unul dintre cei mai promițători tineri din fotbalul european. Lucru pe care l-a demonstrat în sezonul trecut, când a jucat 3.500 de minute cu Chelsea, și a fost un element cheie pentru Thomas Tuchel în cucerirea Ligii Campionilor.
Iar anul acesta, deși a avut parte și de accidentări, are 31 de jocuri în toate competițiile. Cu șase goluri și șapte pase decisive. Astfel că Real Madrid și-l dorește și este gata să pună pe masă 70 de milioane de euro.
La acești bani, sunt șanse ca Reece James să treacă la Real Madrid. Mai cu seamă că situația lui Chelsea este incertă în epoca post-Abramovich. În special din perspectiva șanselor de a se bate pentru trofee.
Și mai este un amănunt. Și colegul său Rudiger, aflat la final de contract, pare tot mai interesat de un transfer la echipa de pe Bernabeu după disputa directă din sferturile Ligii Campionilor. Potrivit ”Marca” singurul impediment este suma cerută de acesta. Mai precis 55 de milioane de euro. Pe care Real Madrid nu este dispusă să o plătească.