Referendum în Venezuela. Undă verde pentru revocarea preşedintelui

Ionuţ Cataramă   
in Hotnews
02/08/2016, 11:12
Referendum în Venezuela. Undă verde pentru revocarea preşedintelui

Consiliul Naţional Electoral (CNE) al Venezuelei a dat undă verde luni proiectului de referendum pentru revocarea preşedintelui Nicolas Maduro, cerut de opoziţie într-un climat de colaps economic pentru această ţară petrolieră, informează AFP, potrivit Agerpres.

Deşi CNE a validat o nouă etapă în acest lung proces, antichaviştii (după numele fostului preşedinte Hugo Chavez, 1999-2013) trebuie încă să treacă peste mai multe obstacole înainte ca această consultare populară să aibă loc. Autoritatea electorală nu a comunicat datele fazei următoare când vor trebui strânse patru milioane de semnături pentru convocarea referendumului.

Pentru a-l destitui pe Nicolas Maduro, “da” trebuie să-şi depăşească scorul de la alegerile prezidenţiale din 2013 (7,5 milioane de voturi).

Ales în 2013 pentru un mandat până în 2019, şeful statului socialist face faţă după alegerile legislative din decembrie 2015 unui parlament controlat de o coaliţie de centru-dreapta, Masa Unităţii Democratice (MUD), antichaviştii care cer organizarea unui referendum împotriva sa înainte de finalul anului 2016.

Ei îl fac responsabil pe şeful statului de penurii alimentare, de inflaţia galopantă şi, în general, de situaţia din ce în ce mai haotică în Venezuela care, deşi dispune de unele dintre cele mai mari rezerve de petrol din lume, are economia în recesiune puternică din cauza scăderii preţului petrolului.

Ştirea MOMENTULUI

Soţia lui Julio Baptista e campioană! Silvia Nistal, spanioloaica care va încinge Liga 1 Betano. Galerie foto

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×