News

Povestea lui Alexey, tânărul din Gara de Nord care a fugit de război cu o chitară în spate. ”Lumea este minunată și aparține fiecăruia dintre noi”

Alexey, un refugiat din Ucraina, cântă despre ”lumea care aparține fiecăruia dintre noi”, în fața Gării de Nord, din București. Tânărul a fugit din Nikolaev, din calea bombardamentelor, dar nu s-a despărțit de chitară.
21.03.2022 | 15:39
Povestea lui Alexey tanarul din Gara de Nord care a fugit de razboi cu o chitara in spate Lumea este minunata si apartine fiecaruia dintre noi
Alexey Druz, un regizor din Ucraina, cântă la chitară pentru a-și putea întreține familia / Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

De câteva săptămâni, Gara de Nord a devenit un loc al speranței pentru mii de refugiați din Ucraina care ajung aici, fie în tranzit, fie pentru că nu știu încotro s-o apuce. Fiecare din ei și-a lăsat în urmă speranțe și aspirații, au împachetat ce au crezut că este important pentru a putea supraviețui și au fugit din calea dezastrului și a morții.

Refugiatul din Nikolaev care cântă în ucraineană în fața Gării de Nord

Alexey a considerat că nu poate trăi fără chitara lui. A luat-o în bagaje și a refuzat s-o abandoneze, chiar dacă, în drumul lui, a fost nevoit să parcurgă zeci de kilometri, pe jos. Acum, muzica lui răsună în liniștea sălilor de așteptare din gară. Are două cartoane scrise în română și engleză, pe care și-a scris povestea: este un refugiat ucrainean, o persoană cu dizabilități, care a fugit de război. ”Dacă vă place muzica, susține-ne financiar sau doar cântă cu mine. Mulțumesc foarte mult”.

ADVERTISEMENT

Piesa pe care o interpretează se numește ”Дихай повільно”, ceea ce s-ar traduce în română ”Respiră încet”, și aparține interpretului ucrainean Sergei Babkin. ”Este despre faptul că lumea este minunată și aparține fiecăruia dintre noi. Așa că tot ce ai de făcut este cufunzi în emoții și să respiri încet”, ne explică tânărul.

Alexey a fost ”poetul anului” și își caută de lucru în România

Alexey Druz este din Nikolaev, are 26 de ani, este regizor de teatru, interpret și deținător al premiului ”poetul anului” în Ucraina. Până acum câteva săptămâni organiza evenimente private și pentru corporații. A venit în România în urmă cu 12 zile împreună cu soția lui, sora soției și un bebeluș în vârstă de 3 luni. A fugit din calea bombardamentelor armatei ruse și a ajuns cu greu în România, după un drum care a durat câteva zile. Acum nu știe ce va face și spune că își caută ceva de lucru aici.

ADVERTISEMENT

”În Nikolaev locuiesc într-o zonă care a fost bombardată de armata rusă, pentru că în apropiere este un spital. Blocul meu a scăpat, dar am decis să plecăm de acolo, pentru că devenea tot mai periculos. Am avut noroc să ajungem la Odessa, dar ne-a costat foarte scump, cam 100 de dolari de persoană, cu o mașină mică. După aceea, din Odessa am venit cu un autocar până la granița cu Moldova.

Autocarul ne-a lăsat la 15 kilometri de graniță, pentru că nu mai putea înainta din cauza mașinilor care așteptau să treacă vama. Am mers pe jos, după care am fost preluați de voluntari, care ne-au dus la Iași și după aceea am ajuns la București”, a dezvăluit Alexey pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Mama lui e profesoară și a rămas în Ucraina să țină cursuri online cu elevii

Tânărul și-a lăsat în Ucraina mama și sora, care locuiesc la câțiva kilometri de Nikolaev, într-o zonă considerată ceva mai sigură. ”Mama mea este profesoară și a vrut să rămână acasă, pentru a continua orele cu elevii. Chiar dacă școlile s-au închis, cursurile s-au mutat în online”, spune Alexey.

În prezent, refugiatul locuiește într-un apartament în sectorul 4, pus la dispoziție de un ONG. Voluntarii le-au adus alimente, haine și apă, însă el a decis să încerce să facă rost de niște bani în plus, așa că merge frecvent în Gara de Nord și cântă la chitară.

ADVERTISEMENT

”Aș vrea să-mi găsesc un loc de muncă în România, pentru a-mi putea întreține familia, doar că este foarte greu. În primul rând, nu cunosc limba voastră, iar, din cauza faptului că sufăr de o dizabilitate, nu pot presta muncă fizică, deși mi-aș dori. Pot să lucrez doar cu mintea”, spune, zâmbind, Alexey.

O variantă pe care o ia în calcul, în cazul în care nu va găsi nimic, este să plece în Polonia, acolo unde este mama soției sale. Totuși, el speră ca războiul să se termine și să se poată întoarce acasă. ”Poate se va termina în aprilie, deși am înțeles că lucrul ăsta e aproape imposibil”, a mai declarat tânărul ucrainean pentru FANATIK.

Nikolaev, punct strategic în invazia rusă din Ucraina

Nikolaev, un oraș cu aproximativ 500.000 de locuitori, a devenit un punct strategic în invazia Federației Ruse în Ucraina datorită așezării sale. Aici se află un pod permanent peste Bugul de Sud, iar asta echivalează cu o posibilă tăiere a legăturilor restului Ucrainei cu Odesa, cel mai important port din sud.

Capitularea orașului Nikolaev ar înseamna și împingerea frontului aproape de granițele cu România și Republica Moldova, susțin specialiștii, ceea ce ar naște temeri crescute în rândul populației aflate în zonele respective.

Sâmbătă, Armata Rusă a lansat un atac devastator cu rachete asupra unei baze militare din Nikolaev. Jurnalistul belgian Robin Raemaekers a relatat că în atac și-au pierdut viața cel puțin 80 de persoane, prinse sub dărâmături. Rachetele au fost lansate din regiunea Herson, potrivit primarului Aleksandr Senkevich, motiv pentru care nu a mai fost timp ca sirenele de raid aerian să fie puse în funcțiune.

Pe de altă parte, ziarele din Odesa scriu că apărătorii ucraineni s-au regrupat și împing trupele rusești către Nipru și Marea Neagră. Mai multe sate din apropierea orașului au fost însă distruse complet iar numărul civililor morți ajunge la câteva sute. Printre aceștia se numără și mulți copii.

ADVERTISEMENT