News

Câți refugiați ucraineni poate primi România. Raed Arafat a anunțat măsurile dispuse de către autorități

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a precizat că România poate asigura circa 400.000 de locuri de cazare pentru refugiații ucraineni.
27.02.2022 | 17:00
Cati refugiati ucraineni poate primi Romania Raed Arafat a anuntat masurile dispuse de catre autoritati
ADVERTISEMENT

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, duminică, la Isaccea, că DSU are o bază de date cu locurile unde ar putea fi cazați refugiați ucraineni, capacitatea acestora fiind de circa 400.000.

Pe de altă parte, Arafat a lăsat de înțeles că este puțin probabil ca România să aibă nevoie să utilizeze toate aceste locuri întrucât majoritatea ucrainenilor care au intrat în țară nu au cerut azil la noi, ei fiind în tranzit către alte țări europene, în țări unde au rude.

ADVERTISEMENT

Tot duminică, ISU a anunțat o serie de măsuri pentru organizarea fluxului de primire a refugiaților la punctele de trecere a graniței cu Ucraina.

Puțini refugiați au cerut azil în România

Noi avem locuri (…) care sunt, să zicem, introduse într-o bază de date, care depăşesc 400.000 de locuri în toată ţara, nu numai la zona de graniţă. Dar sunt incluse şi locuri în hoteluri, în cămine, în săli de sport şi aşa mai departe. Să vedem care va fi fluxul şi se va adapta toată lumea pentru a primi orice vine”, a declarat Raed Arafat, citat de Agerpres.

ADVERTISEMENT

Deocamdată, nu ar fi o presiune foarte mare asupra autorităților pentru a asigura cazarea refugiaților pentru o perioadă mai mare de timp.

Puţini cer azil la acest moment. Restul pleacă mai departe sau pleacă la rude sau ei şi-au rezolvat cazarea lor. Deci la acest moment sunt puţini din cei care intră care cer azil şi trebuie să le asigurăm cazare de lungă durată”, a precizat Arafat.

ADVERTISEMENT

Acesta a venit la Isaccea pentru a vedea cum a fost organizată primirea refugiaților care vin cu bacul peste Dunăre. Deocamdată, este organizată o tabără pentru adăpostirea temporară, urmând ca a doua să fie amenajată în scurtă vreme.

Fluxul, din păcate, este posibil să se mărească (…) A fost trimisă o tabără suplimentară cu corturi de la Constanţa, care urmează să sosească şi corturile să fie instalate acolo unde este nevoie”, a precizat Raed Arafat.

ADVERTISEMENT

Tabere speciale, în curs de amenajare la Siret și Isaccea

De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că 16 microbuze de transport au fost trimise în vama Siret din județul Suceava.

Nouă dintre acestea vor rămâne în vamă pentru transportul cetățenilor ucraineni către destinațiile dorite, iar trei au fost direcționate către tabăra mobilă, devenită complet operațională, încă de aseară, pe stadionul Siret. Celelalte mijloace de transport vor asigura alte misiuni din dinamica operativa”, a precizat ISU.

În plus, 23 de pompieri militari din Dâmbovița au fost trimiși la Suceava cu un modul de tabără completă, bucătărie mobilă și generator. În Siret este deja în curs de amenajare o a doua tabără

Personalul ISU din județele Suceava, Dâmbovița și Tulcea a fost suplimentat cu oameni care se aflau în timpul liber.

„Priviri goale, fără speranță”

Pe lângă primirea la graniță, rețele de voluntari și administrații locale se organizează pentru a sprijini ucrainenii care se află în tranzit către Occident.

Este și cazul orașului Toplița și câtorva comune din Harghita, unde refugiați au fost găzduiți peste noapte în drumul lor spre Italia sau Ucraina, transmite Agerpres.

Pe la noi trec cei care sunt în tranzit spre Europa şi au nevoie de un pat cald, pentru câteva ore, un duş, mâncare caldă şi o vorbă bună, atât cât se poate să ne înţelegem cu ei. Opt persoane am avut, mame cu copii. Au stat cinci, şase, cel mai mult au stat opt ore şi au fost cazaţi la cetăţeni. Au venit, au făcut un duş, au mâncat, au închis ochii pentru câteva ore, apoi au plecat mai departe spre Spania, Franţa. A fost o mobilizare extraordinară, putem să cazăm cred că două sau trei sute de persoane, atâta lume şi-a oferit sprijinul”, a declarat primarul comunei Corbu, Romeo Țepeș-Focșa, care a spus că imaginea oamenilor care fug din calea războiului este înfiorătoare, privirile lor fiind „goale, fără speranţă”.

ADVERTISEMENT