Regalitatea de azi și de ieri, la 10 Mai. Istoricul Ioan Scurtu: „Pentru România era benefic ca, în 1990, să revină la statutul de Monarhie, pentru a îndeplini rolul de arbitru!”

Din punct de vedere istoric, și chiar sentimental, 10 Mai rămâne una dintre sărbătorile românilor. „Ziua Regalității”, așa cum este percepută public, reprezintă un prilej pentru savantul Ioan Scurtu de a reaminti că, imediat după Revoluție, revenirea la monarhie ar fi putut fi un atu pentru scena politică din țara noastră.

Profesorul Ioan Scurtu: „În 1990 era bine dacă reveneam la instituția monarhică. Președinții României au continuat să aparțină partidelor politice!”

Nu puține sunt vocile care susțin că monarhia rămâne actuală și că, ani buni, a reprezentat o alternativă ce ar fi putut gestiona mai bine frământările de pe scena politică. „Probabil, din anumite puncte de vedere, era bine să revenim la instituția monarhică, pentru a îndeplini rolul de arbitru între partidele politice”, a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK, profesorul Ioan Scurtu.

„După anul 1990 au fost aleși președinți care se desprindeau din partidele politice, dar practica a demonstrat că ei au continuat să aparțină respectivelor formațiuni”, a argumentat istoricul.

Cu siguranță, dincolo de rolul simbolic pe care îl îndeplinește astăzi Casa Regală a României, istoria monarhiei este legată de cele mai importante momente traversate de țara noastră în epoca modernă: Dobândirea Independenței, la 1877, Marea Unire de la 1918 și actul de la 23 august 1944. Regalitatea face parte din prezentul nostru continuu, dar pentru a înțelege complet fenomenul este nevoie de o întoarcere în timp…

Digi24.ro

Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova

Încoronarea lui Carol I a îndeplinit dezideratul Unirii sub conducerea unui Principe străin

Profesorul universitar Ioan Scurtu a ținut să precizeze că monarhia este parte din istoria românilor. „Inclusiv domnitorii, în perioada medievală și cea ulterioară, demonstrează acest lucru, însă, la vremea aceea, aceștia dispuneau de alte virtuți și atribuții. Dar dacă ne referim la monarhia modernă, aceasta a debutat cu sosirea în țară a Principelului Carol Anton von Hohenzollern Sigmaringen, cel care, într-un fel a îndeplinit dezideratul adunărilor ad-hoc din 1857, care au hotărât Unirea celor două Principate, Moldova și Valahia, sub conducerea unui principe străin”, a precizat interlocutorul nostru.

Această poveste, mai puțin cunoscută publicului larg, referitoare la Unirea Principatelor, a fost detaliată de invitatul nostru. Acesta a amintit că, în primul rând datorită unei conjuncturi internaționale, înaintea Unirii Principatelor nu s-a putut ajunge la un nume acceptat de marile puteri. S-a hotărât astfel ca în fiecare Principat să fie ales domnitor un român, care să îndeplinească anumite condiții, începând cu situația materială, cu studiile și cu moralitatea.

„În acest fel s-a ajuns la dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, românii profitând de faptul că, în decizia celor șapte mari puteri, nu se specifica faptul că respectiva persoană nu putea fi aleasă în ambele Principate”, a comentat Ioan Scurtu.

Călătoria incognito pe teritoriul Austriei, în contextul războiului cu Prusia

Profesorul universitar a continuat, explicând că imediat a urmat o dezbatere pe plan internațional, dar, până la urmă, marile puteri au acceptat această alegere.

Digisport.ro

Transformarea fizică a Serenei Williams. Cum arată acum și ce spune legendara sportivă despre corpul ei

Evenimentele petrecute ulterior au schimbat fundamental istoria țării noastre: „Începând cu anul 1865, a fost organizată o mișcare politică, vizând îndeplinirea cerințelor adunărilor ad hoc ale Moldovei și Munteniei, respectiv alegerea unui Principe străin. După mai multe discuții și o tentativă de a-l aduce pe tron pe Principele Philippe de Flandra, s-a ajuns la soluția numită Carol von Hohenzollern Sigmaringen”.

Istoricul a subliniat că, de fapt, aducerea prințului Carol pe tronul Principatelor a fost făcută la recomandarea Împăratului Napoleon al III-lea, al Franței. Așadar, dintr-o dată, exista asigurarea din partea Prusiei și a Franței, iar ulterior și celelalte puteri europene au acceptat situația cu care se confruntau.

„Principele Carol a sosit în România incognito, deoarece a trebuit să parcurgă teritoriul Austriei, țară care deja se găsea în război cu Prusia. Cu siguranță, dacă ar fi fost recunoscut, Carol s-ar fi aflat în pericol, deoarece era ofițer al armatei prusace”, a menționat Ioan Scurtu.

Noaptea de la conacul din Golești și rostirea Jurământului de la 10 mai

Abia atunci când a coborât pe pământ românesc, viitorului Principe i s-a putut declara identitatea. În același vapor a călătorit pe Dunăre, de la Viena, tot incognito, Ion C. Brătianu, cel care, la sosire, l-a salutat oficial pe viitorul domnitor al României.

Istoricul intervievat a amintit că, după o noapte petrecută la Golești, în dimineața zilei de 10 mai 1866, cei doi au ajuns la București și au mers la Adunarea Deputaților din Dealul Mitropoliei, unde Carol a depus jurământul: „Evident, necunoscând limba română, i s-a citit textul, iar, la final, noul suveran a pronunțat în românește expresia „Jur să respect Constituția și legile țării!”. Din acel moment, 10 mai 1866, a început istoria monarhiei moderne”.

„N-am sesizat în rândurile studenților un puternic curent pro-monarhist”

Am fost curioși să aflăm, din partea unui cadru didactic cu experiență, cum privesc românii, și mai ales tinerii studenți, istoria monarhiei, mai ales că, după anul 1990, în țara noastră s-a dezvoltat un puternic curent regalist.

„Chestiunea este complicată, în sensul în care istoria este una, iar politica reprezintă un alt fenomen. Evident că studenții Facultății de Istorie au învățat istoria monarhiei, dar, în legătură cu atitudinea lor politică, lucrurile sunt nuanțate. Unii se pronunțau pentru menținerea Republicii, într-o altă formă decât cea inițială, de la abdicarea Regelui Mihai din 1947, unii erau indiferenți, iar alții erau monarhiști”, a declarat Ioan Scurtu.

„Așadar, nu am sesizat în rândurile studenților mei un curent majoritar pro-monarhic, vorbesc în primul rând despre Regele Mihai, ci unul de stimă față de un reprezentant al istoriei monarhiei care și-a legat numele de o serie de evenimente importante”, a punctat profesorul universitar.

Revenirea Regelui Mihai și schimbarea la față a lui Ion Iliescu

Și totuși, în anul de grație 2022, oare prin ce este actuală monarhia, în primul rând din punct de vedere spiritual? Întrebarea a născut o mulțime de polemici și am dorit să aflăm și opinia unei persoane mai mult decât avizată.

„Am impresia că, inclusiv în rândul publicului larg, adică republican, există o atitudine de respect față de instituția monarhică. A trecut vremea prezentării calomnioase, a manierei dușmănoase din punct de vedere politic, care scotea în evidență potențialul pericol pentru existența republicii”, a precizat interlocutorul nostru.

Acesta a rememorat două episoade care au stârnit multe comentarii în ani ’90: „Să ne amintim că, în anii ’90, a existat o tentativă a Regelui Mihai de a veni în țară, dar a fost forțat să plece. Ulterior, a revenit, invitat de autoritățile de la București, în frunte cu președintele Iliescu”.

Desemnarea Principesei Margareta într-o funcție oficială, o reglementare de ordin intern

Și pe marginea posibilei succesiuni la tron au avut loc o mulțime de polemici, în mass-media și în spațiul public, în general.

Profesorul Scurtu a comentat și acest aspect: „Din punct de vedere practic, sunt importante două chestiuni. Prima a stat la baza instituției monarhice și s-a reflectat și în Constituția din 1867, și prevedea succesiunea la tron în ordine de primogenitură, așadar de prim născut bărbat. Așa cum Regele Mihai nu a avut un fiu, din punct de vedere constituțional succesiunea s-a oprit”.

„Repet, probabil că ar fi fost benefic să revenim la instituția monarhică, pentru a îndeplini rolul de arbitru între partidele politice. Președinții țării au rămas un fel de îndrumători și uneori chiar decideau în viața respectivelor partide. Din acest motiv ei nu au fost arbitri, ci partizanii partidelor din rândul cărora proveneau”, a revenit Ioan Scurtu, la ideea inițială.

S-a discutat foarte mult despre desemnarea Principesei Margareta în demnitatea de custode al Coroanei. Mai mult, au existat opinii care au pronunțat și termenul de „succesoare”.

„Nu știu dacă opinia publică românească era o atât de bună cunoscătoare a acestor chestiuni de ordin juridic. Însă, atât Constituția de la 1866,cât și cele din 1923 și din 1938 prevedeau că niciun act emis de Rege nu are valoare dacă nu este contrasemnat de un ministru, care, inclusiv prin respectivul document, devine răspunzător. Toate Constituțiile au avut drept fundament ideea că Regele nu este responsabil pentru actele sale politice. Guvernul era responsabil!”, ne-a dezvăluit savantul.

Am aflat că unul dintre motivele acestei reglementări era legat de faptul că suveranul nu trebuia luat în calcul în funcție de hotărârile Guvernului, și că Regele ar avea o atitudine fluctuantă, în funcție de forțele politice aflate la putere într-un moment sau altul.

„Așadar, din punct de vedere constituțional, decizia Regelui Mihai de a o desemna pe Principesei Margareta, fără confirmarea unui ministru, nu putea fi decât o reglementare de ordin intern, în cadrul Casei Regale”, a subliniat istoricul.

Principele Nicolae, mereu alături de Regele Mihai

Nu în ultimul rând, anii de după 1990 au adus în prim plan o altă figură charismatică a Casei Regale, și anume Principele Nicolae. Apreciat de tot mai mulți români, Prințul Nicolae a stârnit, de asemenea, polemici, mai mult prin prisma unor decizii legate de viața personală.

Totuși, prezența și mai ales contribuția sa într-o serie de acțiuni caritabile și de promovare a României este apreciabilă. Întrebarea este dacă există și acum tensiuni la nivelul Casei Regale, legate de prezența Prințului Nicolae în spațiul public…

„Consider că există unele probleme, deoarece, la revenirea Regelui Mihai în țară, acest prinț, la vremea respectivă un copil, apărea mereu alături de Majestatea Sa. Era cunoscut drept un membru al familiei domnitoare și ca o persoană cu un viitor de Principe, nu neapărat de Rege”, a răspuns Ioan Scurtu.

Totuși, istoricul a reamintit că, în baza statutului Casei Regale și a prevederilor constituționale, viitorul monarh ar trebui să fie primul născut al Principesei sau al soției Regelui în exercițiu. Așadar, conform acestor acte, Principele Nicolae nu putea deveni succesor la tron. „Pe de altă parte, este singurul bărbat care ar fi putut asigura succesiunea”, a completat Ioan Scurtu.

Istoricul a dorit să puncteze: „Lucrurile se complică din pricina prevederilor de ordin juridic, dar, mai presus de toate, este importantă și reacția publică. Nu m-am ocupat în mod special de acest aspect, însă Prințul Nicolae nu are o aderență publică deosebită, capabilă să-l îndreptățească să ia în calcul succesiunea la tron. Un tron care, de altfel, nici nu mai există…”.

Întoarcerea la originea zilei de 10 mai și discursul lui Kogălniceanu: „Măria Voastră, sunteți Domnitorul unei Românii Independente!

La finalul discuției noastre, Ioan Scurtu a revenit la semnificația zilei pe care o sărbătorim, cel puțin din punct de vedere istoric, dacă nu și prin prisma sentimentelor pro-monarhice ale multora dintre români.

„Trebuie adăugat faptul că 10 mai a fost ziua în care Prințul Carol Anton de Hohenzollern Sigmaringen a depus Jurământul de domnitor al României. Al doilea moment este reprezentat de proclamarea Regatului. Acesta a fost proclamat prin legea adoptată la 22 martie 1881. La 10 mai 1881 a avut loc festivitatea de Încoronare. Al treilea eveniment important este legat de faptul că, la 9 mai 1877, Parlamentul a adoptat o moțiune prin care își însușea declarația ministrului de externe Mihail Kogălniceanu, privind proclamarea independenței. Aceasta nu a fost o lege care să aibă nevoie de ratificarea Regelui”, a menționat istoricul.

Imediat, acesta a adăugat: „Ulterior, la 10 mai 1877, potrivit tradiției, domnitorul Carol I a fost vizitat de membrii Guvernului, de președinții corpurilor legiuitoare, de președintele Curții de Casație și Justiție și de alți demnitari, sosiți pentru a-l felicita”.

„Cu acest prilej, primul ministru, Ion C. Brătianu, i-a adresat felicitări domnitorului Carol I: „Măria Voastră, sunteți Domnitorul unei Românii Independente!”. Carol a mulțumit pentru hotărârea luată de Parlament și afirmat clar că independența va trebui cucerită pe câmpul de luptă”, a încheiat profesorul Ioan Scurtu.

Ioan Scurtu, o somitate a științei, la nivel mondial

Născut la 27 noiembrie 1940, la Dochia, în Județul Neamț, Ioan Scurtu este unul dintre cei mai cunoscuți istorici și profesori universitari români. A absolvit Facultatea de Istorie a Universității din București, în anul 1962, devenind doctor în istorie cu teza „Istoria Partidului Țărănesc în România”, pe care a publicat-o în 1975. A fost șeful catedrei Istoria românilor, în perioada 1990 – 2002, la Universitatea din București, director general al Arhivelor Naționale, al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, director general adjunct al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. De asemenea, interlocutorul nostru este președintele Societății de Științe Istorice din România și membru titular al Academiei Oamenilor de Știință. În perioada 2000 – 2004, Ioan Scurtu a îndeplinit și funcția de consilier prezidențial, în mandatul lui Ion Iliescu. A publicat peste 100 de cărți, dintre care 28 de autor, 38 de coodonator și 53 în calitate de coautor, precum și aproximativ 220 de studii în reviste de specialitate, în 22 de limbi de circulație internațională.