Fotbal intern

Trei zile de doliu naţional. Ce partide din Liga 1 se pot amâna

Mai multe meciuri din etapa 22 pot fi amânate, după ce în perioada 14-16 decembrie, atunci când sunt programate va fi doliu naţional după moartea Regelui Mihai.
Autor: Mirela Apostol | 06.12.2017 | 16:30
Trei zile de doliu naţional. Ce partide din Liga 1 se pot amâna

Regele Mihai a murit marţi, 5 decembrie, iar pe 13 decembrie trupul fostului monarh va fi adus în ţară. Până la ceremonia de înmormântare, s-a decretat doliu naţional, iar în cele trei zile mai multe meciuri din Liga 1 ar putea fi amânate pentru începutul săptămânii viitoare.

Vineri, Astra Giurgiu ar trebui să primească vizita celor de la FC Botoşani, iar sâmbătă, pe 16 sunt programate alte două partide, Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaş şi Universitatea Craiova – CFR Cluj. Toate aceste trei partide ar putea fi amânate, iar LPF urmează să ia o decizie în acest sens.

Când au loc funeraliile

Ultima dată când a fost doliu naţional s-a întâmplat în urmă cu doi ani de zile, după tragedia de la Colectiv. Atunci, toate meciurile din campionatul intern s-au derulat conform programării iniţiale.

Funeraliile Regelui Mihai vor avea loc pe 16 decembrie, la Curtea de Argeş.

 

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 841. 32 pagini + CD. Doar 10lei!