Fanatik Show

Reghe nici măcar nu-l bagă în seamă pe Neagu!

Ionuţ Neagu este fotbalistul pentru care Laurenţiu Reghecampf a ameninţat în urmă cu două zile că îşi dă demisia de la Steaua după ce fostul jucător al Oţelului fusese transferat în...
05.09.2013 | 17:47
Reghe nici macar nul baga in seama pe Neagu

Ionuţ Neagu este fotbalistul pentru care Laurenţiu Reghecampf a ameninţat în urmă cu două zile că îşi dă demisia de la Steaua după ce fostul jucător al Oţelului fusese transferat în Ghencea peste capul său. De unde a pornit acest scandal? În urmă cu câteva zile, la FANATIK SHOW, tehnicianul roş-albaştrilor, sigur pe el, apucase deja să se pronunţe asupra posibilităţii ca Neagu să ajungă în Ghencea, însă, după perfectarea transferului respectiv, şi-a dat seama că părerea sa nu a contat deloc.

Discursul dinamită

În aceeaşi emisiune, Reghe a vorbit şi despre Iorga, dar mijlocaşul respectiv nu a mai fost transferat.”Sînt cîţiva jucători despre care s-a tot discutat în ultima vreme prin media românească, cum ar fi Iorga, că ar putea să ajungă la Steaua. Acest mijlocaş a jucat foarte slab în ultima vreme, nu a mai repetat evoluţiile bune de anul trecut, după cum am văzut cu toţii, aşa că va fi foarte greu să ajungă la Steaua şi să pună probleme jucătorilor pe care îi avem acum. Aceeaşi problemă este şi la Neagu. Dacă Bourceanu şi Pintilii rămîn, plus Filip, care creşte de la meci la meci, atunci este greu să mai aduci alţi fotbalişti pe acelaşi post”, a spus atunci Reghe.

Meme Stoica: “Nu e adevărat, Reghe l-a vrut pe Neagu”

În aceste condiţii, după ce Ionuţ Neagu a fost transferat la Steaua, iar Reghecampf s-a gîndit serios să demisioneze, Mihai Stoica a intrat în direct la FANATIK SHOW şi a negat această posibilitate. “Nu ştiu de unde a apărut acestă informaţie. Nu este adevărat că Reghe vrea să plece. Nu este adevărat nici că Reghe nu l-a vrut pe Neagu. Am stat de vorbă trei ore cu el la birou după antrenament , iar eu ştiu că l-a vrut pe acest jucător. În plus de asta, Filip şi Pintilii pot să joace fundaşi centrali, iar Neagu poate să evolueze în locul unuia dintre ei”, a spus managerul “roş-albaştrilor”.

L-a salutat de ochii lumii

Cum transferul s-a realizat, iar Reghecampf şi-a dat seama că a fost pus într-o situaţie penibilă de către Gigi Becali şi de Mihai Stoica, surse din anturajul fostului jucător al Oţelului ne-au mărturisit că Ionuţ Neagu s-a plîns deja apropiaţilor după prima întîlnire avută cu antrenorul său. Pe lîngă faptul că salutul dintre cei doi în vestiar a fost unul de ochii lumii, se pare că nici pînă la această oră antrenorul campionilor nu a cerut să vadă de la Oţelul Galaţi fişa medicală a acestuia.

“Cînd Reghe îşi doreşte un jucător, se interesează şi ce mănîncă acasă”

Mai mult,o altă sursă din anturajul Stelei ne-a mărturisit că Reghe a evitat să poarte o discuţie lămuritoare cu noul său jucător, deoarece le-a spus apropiaţilor săi că Neagu nu va juca niciodată în primul “11” atîta timp cît el va antrena formaţia lui Gigi Becali. “Reghe este tipul de antrenor profesionist. Cînd el îşi doreşte un jucător, atunci să fiţi sigur că se interesează de el şi ce mănîncă în timpul liber. Îl interesează chiar şi viaţa particulară acestuia, anturajul jucătorului respectiv, plus toate detaliile pe care el doreşte să le afle. Se documentează chiar şi ce a scris presa despre fotbalistul pe care el îl vrea”, a încheiat sursa respectivă.

“Nu am ce să vorbesc cu Neagu”

La rîndul său, Laurenţiu Reghecampf  a explicat la Digi Sport relaţia care o are acum cu Neagu, lăsînd de înţeles că nu are în acest moment să-i dea nici o explicaţie noului său elev.”Nu am ce să vorbesc cu Neagu acum, poate o să o fac atunci cînd voi considera eu că am să-i spun ceva. Dacă va evolua mult mai bine decît a făcut-o la Oţelul, atunci eu nu am nici o problemă cu el. În rest, fiecare ne vedem de treaba noastră”, încheiat antrenorul echipei din Ghencea.

Tags: