Calculele lui Reghe: “Etapa viitoare putem lua TITLUL”

Daniel Vlad   
în Casa Pariurilor Liga 1
29/04/2014, 00:15
Calculele lui Reghe: “Etapa viitoare putem lua TITLUL”

Laurenţiu Reghecampf a declarat la finalul partidei cu FC Braşov (3-0) că în cazul în care echipa sa va cîştiga în cel mai scurt timp titlul tot nu va da liber la o parte dintre jucătorii săi: “Mă bucur că echipa a jucat foarte bine şi am cîştigat. Trebuie să recunosc că am avut şi cîteva probleme în prima repriză, dar sîntem obişnuiţi ca echipele care joacă împotriva noastră s-o facă agresiv. L-am schimbat pe Prepeliţă pentru că aveam 3 mijlocaşi care veneau în jumătatea noastră să ia balonul şi mai aveam nevoie de un jucător care să-i ajute pe Tănase, Popa şi Chipciu. A fost o modificare din raţiuni tactice, iar băieţii înţeleg asta. Noi ne vom gîndi la finala pe care o avem de jucat şi nu vom da vacanţă la nimeni chiar dacă vom cîştiga tot pînă la final”.

După un nou gol de generic marcat de Latovlevici, tehnicianul stelist a spus că vrea mai mult: “Şi-a revenit, mă bucur pentru el. A avut o perioadă mai slabă şi l-am băgat pe Pîrvulescu. Mă bucur că Lato marchează şi asta este foarte important pentru că el poate să joace mult mai bine. Sper că nu vom mai avea suspendări, dar din păcate sînt jucători care vor sta pe bară chiar dacă primesc doar un cartonaş galben. Nu mă interesează dacă Braşovul va rămîne sau nu în Liga I. Nu mă gîndesc încă la viitorul campionat, chiar dacă pe acesta consider că l-am cîştigat 90 la sută. Sper că vom cîştiga campionatul şi matematic cît mai repede. Săptămîna viitoare putem cîştiga şi lua titlul”.

Despre eşecul lui Nicuşor Stanciu de la punctul cu var, Reghe a declarat că “Nu o să-l cert că a ratat, am vrut să bată el ca să îi dau încredere pentru meciurile viitoare. Este un jucător tînăr, nu a jucat în ultimul timp la adevărata lui valoare, dar este pe drumul cel bun”.

În ceea ce priveşte eliminarea lui Marius Constantin, antrenorul stelist a dezvăluit că “L-am avertizat pe Marius încă de la pauză să nu le mai răspundă fanilor, că nu va fi bine pentru el”.

Întrebat ce părere are de ieşirea lui Gigi Becali la muncă, la Academia lui Gică Hagi, Reghecampf a spus că “Este bine pentru el că a ieşit să vorbească cu oamenii, nu ştiu ce va face în ziua sa liberă, îl aşteptăm cu căldură lîngă noi”.

P: Pariază pe Liga Campionilor la Unibet. Bonus de 150 ron la înregistrare!

Închide ×