Sporturi

Regii pariurilor și programul-minune care învinge hazardul! Povestea americanilor care au inventat modul prin care poţi da lovitura “de milioane”

24.10.2019 | 15:07
Regii pariurilor si programulminune care invinge hazardul Povestea americanilor care au inventat modul prin care poti da lovitura de milioane
Regii pariurilor și programul-minune care învinge hazardul
ADVERTISEMENT

Doi americani au reușit să elaboreze un algoritm care i-a îmbogățit cu sute de milioane de dolari din pariuri pe cursele de cai. Happy Valley Racecourse, Hong Kong. 6 noiembrie 2001. O seară obișnuită la locul în care se plasează mai multe pariuri pe minut decât în oriunde altă parte a lumii. Localnicii calculați, cu ziarul la subraț, mereu cu pixul și hârtia la îndemână, încearcă să se strecoare printre turiștii beți, care se distrează în timp ce își pierd banii. Totul pe ritmul tropotelor asurzitoare. În poate cel mai agitat loc din lume, oamenii vin dintr-un singur motiv. Pentru un vis. Pentru o viață liniștită.

Cum au dat lovitura regii pariurilor: “Fuck, we hit it”

Adrenalina din hipodrom este drogul care îi ține în viață pe împătimiții jocurilor de noroc. Dar care îi și omoară, mai repede sau mai încet. Ritmul și-l aleg ei. Pe banii lor își pot permite acest lux. „Asta e viața de parior”, ar răspunde oricare dintre ei. Cu mândrie! Și resemnare. Viața extremelor. Astăzi ai totul, iar mâine te vei consola cu gândul că oricum mai rău de atât nu se poate. Nu este loc de matematică în lumea pariurilor, aici doar te lași pradă caruselului de emoții. Trăiești intens! Şi continui să trăieşti doar cât timp ești inspirat.

ADVERTISEMENT

Happy Valley Racecourse, Hong Kong. 6 noiembrie 2001. Nu mai este o seară liniştită. Şi, de fapt, totul este matematică în lumea pariurilor. Tocmai s-a demonstrat! „Fuck, we hit it!”, s-a auzit un răcnet care a întors toate privirile. Doi americani, înconjurați de calculatoare. Nici măcar nu priveau spre pistă. Triple Trio, cel mai tare jackpot gândit la Happy Valley. Un jackpot care se oferea celui care alege corect primii trei cai clasați la trei curse selectate de organizatori. Mai mult de 10 milioane de combinații posibile. William „Bill” Benter și partenerul său, Paul Coladonato, tocmai au nimerit-o pe cea corectă. Unul din șapte locuitori din Hong Kong jucase cel puțin un bilet la Triple Trio. Milioane de combinații încercate, fără succes. Până la Benter și Coladonado. Premiul cel mare este de 16 milioane de dolari.

Regii pariurilor și programul-minune care învinge hazardul
Regii pariurilor și programul-minune care învinge hazardul

Bilet de 16 milioane de dolari, neîncasat, păstrat ca… amintire!

Happy Valley Racecourse, Hong Kong. 6 noiembrie 2001. Seara despre care s-au scris legende în lumea sporturilor de noroc. „Să încasăm banii? Ar fi lipsit de fair-play”, i-a transmis Bill partenerului său. Și, într-adevăr, nici până în această zi premiul pentru acel bilet nu a fost plătit! Un bilet care se află și acum în biroul lui Bill Benter, ca amintire. Deja la vremea respectivă, Benter știa că poate face bani din lumea pariurilor oricând își dorește. Avea deja milioane de dolari câștigate chiar la Hong Kong. Crease „sistemul” pe care încă îl consideră infailibil. Cel mai bun program de calculator din lume pentru piața curselor de cai. Iar Triple Trio a fost doar o provocare pentru el. O altă provocare pe care trebuia să o învingă. Acesta era singurul premiu de care avea nevoie.

ADVERTISEMENT

Cum se alege varianta cea mai bună din 10 milioane de posibilități

Și, totuși, are Bill Benter bagheta magică pentru a învinge cotele? Răspunsul ar fi că, spre dezamăgirea generală, mai degrabă nu. De la 22 de ani, când s-a îndrăgostit iremediabil de lumea jocurilor de noroc, și mai exact de lumea probabilităților, Bill Benter a trecut prin toate. Fost angajat la Mc Donald’s, ajuns să joace pe mize mari la Monte Carlo, apoi falit în încercarea sa de a realiza programul perfect pentru pariurile în baseball. Însă a devenit milionar după ce a ales lumea curselor de cai, acolo de unde s-a spus că este imposibil să ieși câștigător.

Înainte de toate, Benter este ceea ce am putea numi un parior calculat. Atâta tot. Dar foarte calculat. Specializat pe lumea curselor de cai, Benter, altfel un geniu al matematicii, a creat un algoritm care încerca să estimeze care sunt factorii care pot influența rezultatele unei curse. De la forma în care se află un cal, până la condițiile meteo, timpul de recuperare pe care îl are la dispoziție fiecare cal și chiar tipul de suprafață pe care are loc cursa. Odată ce aceste date erau introduse în sistem, programul oferea imediat o listă a celor mai probabile rezultate pentru o anumită cursă. Practic, Benter făcea o proprie listă a favoriților. Pentru Triple Trio, programul îi selecta și cele mai probabile variante dintre cele peste 10 milioane de posibilități. Pentru Benter și partenerul său rămânea un singur lucru de făcut. Să plaseze cât mai multe dintre acele cele mai probabile variante.

ADVERTISEMENT
Regii pariurilor și programul-minune care învinge hazardul
Regii pariurilor și programul-minune care învinge hazardul

S-a crezut că a murit de inimă când a câștigat…

Pe 6 noiembrie 2001, Benter și Caldonado au plasat pariuri pe un total de 51.381 de variante. Cele mai probabile, alese conform programului lor. Pe lângă acea variantă câștigătoare, cei doi au avut și alte 35 de variante care s-au încadrat pentru premii de consolare. Asta pentru că aleseseră corect primii trei clasați în doar două curse, nu trei. Misterul premiului de 16 milioane de dolari care nu a mai fost încasat a captat repede interesul tuturor în Honk Kong. S-a vorbit mult despre asta, s-au lansat multe ipoteze. Până când Benter a spus adevărul, mulți ani mai târziu, s-a crezut că omul care ar fi câștigat marele premiu ar fi murit din cauza unui atac de cord suferit imediat după ce a văzut că a ales varianta corectă.

A donat peste 300 de milioane de dolari

Pentru cei care ar fi vrut formula magică a câștigului la pariuri fără riscuri, povestea lui Bill Benter ar putea fi o dezamăgire. Într-un interviu oferit pentru „Bloomber Businessweek”, americanul a explicat și motivul pentru care a evitat foarte mult timp să își spună povestea. „Nu aș vrea ca tot ceea ce spun eu să atragă și mai mulți tineri spre lumea sporturilor de noroc. Nu ar fi corect. Vă pot asigura că nu sunt miliardar. Probabil că am încasat de-a lungul vieții sume care depășesc miliardul de dolari, dar am oferit mereu din câștiguri și partenerilor mei. Oricum, tot ce am realizat, pentru mine nu a fost niciodată în primul rând pentru și despre bani”, povestește filantropul Bill Benter, un om care a făcut numeroase donații consistente în ultimii ani, în valoare totală de peste 300 de milioane de euro.

ADVERTISEMENT

„Totul ține de matematică. Elimini cât de multe variabile poți, de exemplu caii care termină pe ultimul loc cursele, caii cu jocheii cei mai grași, caii cei mai bătrâni și așa mai departe. Rezultă variante câștigătoare din ce în ce mai multe”Bill Benter

Interzis de cazinourile din SUA și Europa pentru că le… ruina!

Cum a ajuns Bill Benter să refuze un premiu de 16 milioane de dolari? Până în acea seară de 6 noiembrie 2001, care a rămas ca o legendă în lumea curselor de cai din Hong Kong, Bill le trăise pe toate. Născut la Pitsburgh, a decis să renunțe la colegiu la 22 de ani. Era deja pasionat de cazinouri, iar cartea „Beat the Dealer” (în traducere liberă „Învinge casa”), a lui Edward O. Thorp, avea să îi folosească pentru a-și îmbunătăți tehnica. Soarta avea să i se schimbe după ce l-a cunoscut pe Alan Woods, un gambler profesionist. Acesta avea o echipă din care făceau parte jucători pe care îi considera de top. Toate câștigurile, la fel ca și pierderile, se împărțeau egal între membri. Era tot o chestiune de probabilități. Se evita astfel posibilitatea de a te ruina din cauza ghinionului într-o anumită perioadă. În asemenea situații, echipa te putea salva. În echipă erau specialiști pe tot felul de pariuri, de la cărți la pariuri sportive. Treptat, Benter, la fel ca Woods și alți membri ai echipei, a ajuns să fie interzis de toate cazinourile și casele de pariuri din SUA. S-au mutat în Monte Carlo, unde au avut aceeași soartă. Woods, care era pasionat de cursele de cai, a fost cel care a venit cu ideea ca echipa să se mute la Hong Kong. Treptat, după unele certuri, Woods și Benter au hotărât să meargă mai departe pe cont propriu.

Regii pariurilor și programul-minune care învinge hazardul
Regii pariurilor și programul-minune care învinge hazardul

Sistemul folosește o strategie specifică jucătorilor de… șah!

Chiar dacă a evitat mereu să ofere prea multe despre programul care i-a adus venituri uriașe, detaliile au ieșit treptat la iveală de-a lungul anilor. Practic, sistemul folosește o strategie specifică jucătorilor de… șah! În cazul jackpotului Triple Trio, existau peste 10 milioane de posibilități de pariere. Peste 169 de milioane de posibile poziții există în jocul de șah după doar 10 mutări ale fiecăruia dintre cei doi jucători. Un șahist de top trebuie să selecteze dintre aceste variante pentru a alege mutarea care îl duce în acea poziție pe care și-o dorește. Din start sunt eliminate foarte multe variante, pe care jucătorul le consideră de neluat în calcul. Se aleg astfel două sau trei „mutări candidat”, pe care se bazează analiza viitoare. La aceste mutări, jucătorul încearcă să vadă cât mai multe mutări în avans. La vremea la care Benter își concepea programul, computerele nu prea aveau încă succes în a învinge pe cei mai buni jucători de șah. Victoria obținută de calculatorul Deep Blue în fața marelui campion rus Garry Kasparov, în 1997, a fost cel mai mare succes al tuturor vremurilor pentru progamatori. La fel ca și atunci, programele mai noi, ca Stockfish sau Alpha Zero, se bazează pe calculele probabilităților. Cu o capacitate uriașă de stocare a meciurilor deja existente, aceste programe estimează probabilitățile de victorie în funcție de fiecare mutare. În ziua de azi a devenit imposibil pentru mintea umană să câștige contra calculatorului la șah. Iar estimarea probabilităților face totul. Așa cum Bill Benter a anticipat cu zeci de ani în urmă.

„Nu aș vrea ca tot ceea ce spun eu să atragă și mai mulți tineri spre lumea sporturilor de noroc. Nu ar fi corect”Bill Benter

  • 10 milioane de posibilități de pariere sunt posibile în cazul jackpotului Triple Trio din Hong Kong (ordinea exactă a primilor 3 clasați în 3 curse de cai)
  • 100 de milioane de dolari este media venitului anual realizat din pariuri de Bill Benter

Cum să câştigi cu programul “de milioane”

Bill Benter și-a finalizat algoritmul după mulți ani de muncă. Și-a încercat norocul întâi în baseball. Nu i-a ieşit. A trecut la cursele de cai, în Hong Kong, forţat şi de interdicţia de a paria în SUA. Primul lucru pe care l-a făcut americanul a fost să stabilească nişte criterii. A luat în calcul posibile evenimentele care ar putea influența rezultatul evenimentului sportiv. În cazul lui Benter, prima specializare a fost pe baseball, pe care nu a avut prea mult succes, şi mai apoi pe cursele de cai. Dar se poate realiza şi pe alte sporturi, inclusiv cele mai populare în românia, ca fotbalul şi tenisul. Doar că ar trebui stabilite exact aspectele de care programul să ţină cont. Dacă o echipă obişnuieşte să bată tot „acasă”, sau să scoată multe puncte din deplasare, spre exemplu pentru fotbal. Sau dacă un jucător are rezultate mai bune pe zgură, sau pe iarbă, dacă vorbim despre tenis.

Regii pariurilor și programul-minune care învinge hazardul
Regii pariurilor și programul-minune care învinge hazardul

Bani şi timp investiţi în programul minune. În primă fază, degeaba!

După ce au fost stabilite aspectele de care se va ţine cont pentru stabilirea favoriţilor, Benter a început să îşi caute datele pe care urma să le introducă în program. În cartea sa, a explicat că aceasta a fost cea mai grea perioadă. Vorbim despre începutul anilor ’90, când internetul nu ajunsese la nivelul de dezvoltare de astăzi. Era foarte greu să poţi obţine date despre aspecte atât de complexe cum şi-ar fi dorit el. În plus, avea nevoie de o precizie milimetrică a datelor.

Cu multă răbdare şi, desigur, multe investiţii, a reuşit să îşi facă o bază de date pe care să o introducă în softul său. După introducerea acestor date, programul său genera ceea ce astăzi am numi „o listă a favoriţilor”. De ţinut cont că la începutul anilor ’90, în Hong Kong, Happy Valley Racecourse, nu existau cote pentru favoriţi. Pariorii pur şi simplu alegeau calul câştigător şi clasarea acestora pe podium exclusiv pe baza inspiraţiei. Practic, prin algoritmul său, Bill Benter crease un prim model de oferire a cotelor. Doar că investiţia uriaşă, ca bani şi timp, s-a dovedit total ineficientă în primă fază. Benter şi-a testat programul timp de câteva luni şi rezultatele au fost departe de cele aşteptate. Chiar a pierdut bani cu programul său!

Benter a realizat că programul său avea nevoie de informaţii din interior

Practic, ponturile pe care le oferea maşinăria erau, de cele mai multe ori, greşite. Perseverent, americanul a încercat să găsească hibele programului său. Iar concluzia finală a fost că nu avea suficiente informaţii din interior. Toate datele pe care le introdusese în program erau oarecum generale, avea nevoie de câteva idei de la oameni mai implicaţi în fenomen.

Şi pentru că totul trebuia să fie calculat, Benter a creat un al doilea program, care practice îngloba anumite informaţii din interior legate de caii favoriţi. Un fel de cote oferite de cunoscători. Dar americanul nu a uitat nici de primul său program. Practic, după ce a stabilit care este exact ponderea tuturor informaţiilor pe care le-a introdus în cele două sisteme, a reuşit să primească o medie între datele oficiale şi informaţiile din interior. De această dată, ponturile oferite de programul său, o înglobare a celor două motoare, s-au dovedit mult mai exacte.

Regii pariurilor și programul-minune care învinge hazardul
Regii pariurilor și programul-minune care învinge hazardul

Programul a început să producă în 1995 şi poate da roade şi în ziua de astăzi, susține Benter. Cu siguranţă, însă, i-au fost adăugate multe îmbunătăţiri, de care americanul nu vrea să vorbească. „Cât timp voi fi întrebat dacă poate un program să anticipeze rezultatul unei curse, voi răspunde de fiecare dată afirmativ”, mai scrie Benter în cartea sa. O afirmaţie care lasă frâu liber imaginaţiei tuturor pariurilor. Totuşi, casele de pariuri au evoluat şi ele enorm în ultimii ani, atât în stabilirea cotelor, cât şi în alegerea evenimentelor. Sunt mult mai greu de învins. Succes celor care vor să încerce! E loc pentru toată lumea…

„Cât timp voi fi întrebat dacă poate un program să anticipeze rezultatul unei curse, voi răspunde de fiecare dată afirmativ”Bill Benter

  • 1995 este anul în care programul creat de Bill Benter a început să obţină profit din cursele de cai
ADVERTISEMENT
Tags: