Life

Regimul de la care nu se abate Nicoleta Voicu, după ce a trecut pe lângă moarte: ”Am făcut dintr-un tratament naturist un mod de viață”

Nicoleta Voicu s-a confruntat cu probleme serioase de sănătate, care au pus-o pe gânduri. Fosta iubită a lui Gheorghe Turda a dezvăluit regimul de la care nu se abate, de când a trecut pe lângă moarte.
01.08.2022 | 07:05
Regimul de la care nu se abate Nicoleta Voicu dupa ce a trecut pe langa moarte Am facut dintrun tratament naturist un mod de viata
Nicoleta Voicu și-a făcut dintr-un tratament naturist, un mod de viață. Sursa foto: Facebook.
ADVERTISEMENT

Nicoleta Voicu suferă de tulburări de coagulare a sângelui, ceea ce a speriat-o destul de rău. La un moment dat, artista susținea că a existat riscul ca un cheag de sânge să-i ajungă la creier. La mai bine de un an de zile de când s-a confruntat cu aceste deficiențe, cântăreața de muzică populară spune că se simte foarte bine și are un regim bazat pe o alimentație sănătoasă, cu care ține boala în frâu.

Regimul de la care nu se abate Nicoleta Voicu: ”Am făcut dintr-un tratament naturist un mod de viață”

Nicoleta Voicu a fost diagnosticată cu tulburări de coagulare a sângelui. Cântăreața de muzică populară s-a speriat foarte mult și susține că stilul de viață și alimentația dezastruoasă pe care le-a avut au contribuit la dezvoltarea bolii. Drept urmare, aceasta și-a schimbat total modul de viață. Exclusiv pentru FANATIK, Nicoleta Voicu a dezvăluit cum face să evite aceste probleme. Solista a mărturisit că are un regim strict de la care nu se abate, unul bazat pe fructe. Nu consumă prăjeli și bea 2 litri de apă pe zi.

ADVERTISEMENT

”Am avut nopți și de zile cu o alimentație dezastruoasă, iar problemele de sănătate, din ultimii doi ani, mi-au băgat mințile în cap. Acele vânătăi, pe care le-am avut, se datorează unei circulații a sângelui defectuoasă. Acum sunt pe un tratament naturist eficient. Am făcut dintr-un tratament naturist un mod de viață. 

Am o alimentație bazată pe fructe, pe legume. Nu mănânc nimic prăjit, de maxim 5-6 ori pe an dacă consum preparate prăjite. Beau foarte multă apă, cel puțin 2 litri pe zi. Acum sunt foarte bine, s-au estompat chiar și acele firicele de vene subțiri de pe picioare. Consum struguri, pentru că strugurii  conțin resveratrol, o substanță pentru circulația sângelui, dar și mure, afine și rodii”, a declarat, pentru FANATIK, Nicoleta Voicu, fosta iubită a lui Gheorghe Turda.

ADVERTISEMENT

”Am fost la cumpăna dintre viață și moarte”

Cântăreața Nicoleta Voicu susține că în tot răul a fost și ceva bun. Teama de moarte a reușit să o convingă să renunțe la stilul de viață toxic pe care îl avea.

”Teama de moarte a reușit să-mi bage mințile în cap, fiindcă am fost la cumpăna dintre viață și moarte. Au fost zile în care m-am trezit cu pete de sânge pe frunte subcutanat așa, dar vizibile. Erau ca dimensiune cât unghia mică de la degetul mic. Pete de sânge pe frunte… și nu aveam cum să nu mă întorc la o viață sănătoasă.

ADVERTISEMENT

Și uite că, de multe ori, tot răul e spre bine. Dacă nu punem stop unei vieți toxice sau a unui stil de viață toxic, vine viața și ne bagă mințile în cap”, a mai declarat solista de muzică populară.

”Nu știu dacă am avut zece zile de liniște”

Nicoleta Voicu, fosta parteneră a lui Gheorghe Turda, n-a avut o viață ușoară. A muncit de când se știe și susține că, nici la 7 ani de la divorțul de soțul ei, n-a avut multe zile de liniște. Spune că profesia de mamă și de soție sunt ”fără carte de muncă”.

ADVERTISEMENT

”Profesia de mamă, sarcinile mamei sau cele de soție sunt fără carte de muncă. Și nu prea se consideră a fi o profesie, un serviciu. Acolo nu se văd orele de muncă. Și o iau cu cei 7 ani de la divorț, și până în prezent… și nu știu dacă am avut zece zile de liniște, în care să închid ochii și să spun, am o zi liniștită. Și nu exagerez. Dar uite că am ajuns și în punctul acesta. Sunt mulțumită cu ce am realizat”, susține cântăreața de muzică populară, Nicoleta Voicu.

Diete nu a ținut niciodată și spune că sunt zile în care nu apucă să mănânce, nici atunci când merge la concerte. ”De multe ori doar ajung și rămân în memoria vizuală cu aspectul preparatelor care ni se servesc la masă. Și ajung dimineața acasă după o noapte nedormită, poate, în care am consumat doar o cafea și apă, și mă mai hrănesc a doua zi”, spune aceasta.

Nicoleta Voicu, expoziție în casă cu poeziile scrise de ea

În alta ordine de idei, Nicoleta Voicu ne-a dezvăluit că și-a umplut casa cu poeziile pe care le-a scris, dar nu oricum. Cântăreața de muzică populară și-a expus poeziile pe pereți și spune că și-a transformat locuința într-o galerie de artă.

”Am făcut din poeziile mele o expoziție pe pereți. Toate poeziile mele sunt scoase în format A4, cu imagini potrivite fiecărei poezii. Și am făcut ca o galerie de artă din poeziile mele pe pereții din casă. Mă încarcă energia lor pozitivă. Este energia mea și singurul loc de liniște, casa în care trăiesc”, susține Nicoleta Voicu.

Artista își dorește enorm o vacanță. Spune că s-a lovit de multe obstacole și a învățat să chibzuiască fiecare bănuț pe care îl are, dar și să se bucure de lucruri mici.

”În vacanță nu am plecat de patru ani. Tânjesc, de ce să nu recunosc, ca mulți dintre noi, după o vacanță. Dar chibzuiesc fiecare bănuț. Din toate experiențele mele am învățat să mă bucur de o cafea plătită cu bănuții mei, cumpărată de la chioșcul din colțul străzii și să nu mai accept pseudobucurii create de alții”, spune aceasta.

Ce a făcut cu primii bani câștigați

Primii bani câștigați de Nicoleta Voicu au fost în urmă cu 20 de ani, la o nuntă. Pe atunci, spune că nu știa exact cu ce “se mănâncă” profesia pe care și-a ales-o. Din acest motiv, o colegă de cântec i-a spus să-și facă un repertoriu pentru evenimente, de unde își va câștiga banii.

”Îmi amintesc că i-am strâns atât de puternic și am avut o satisfacție și o împlinire și o mulțumire suflească, pe care am să o țin minte totdeauna. Atât îmi amintesc, un pumn ca pumnul unui copil, în care strânge jucăria preferată, așa au fost primii bănuți. Ce am cumpărat cu ei nu mai știu. Cred că i-am folosit în familie”, și-a amintit solista Nicoleta Voicu, fosta iubită a lui Gheorghe Turda.

Nicoleta Voicu consideră că cea mai recentă realizare a ei este un cântec scris cu gândul la istoria poporului român, intitulat “De ce-mi furi străine țara”.

În viața personală, Nicoleta Voicu se pregătește să devină soacră mare. Fiul ei, Vicențiu, în vârstă de 27 de ani își va uni destinul cu aleasa lui. Artista are emoții mari, dar susține că nu se va implica în organizarea nunții fiului ei.

ADVERTISEMENT